Legea care dublează numărul urşilor ce pot fi împuşcaţi a fost votată de Parlament şi merge la promulgare. Aproape 1.000 de urşi ar urma să fie omorâţi în România, în 2026

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care dublează numărul de urși ce pot fi vânați anual în România, măsura vizând atât prevenirea incidentelor, cât și intervențiile în situații de risc. Proiectul a fost votat cu o majoritate largă și urmează să fie trimis spre promulgare.
George Russo
22 apr. 2026, 16:35
Legea care dublează numărul urşilor ce pot fi împuşcaţi a fost votată de Parlament şi merge la promulgare. Aproape 1.000 de urşi ar urma să fie omorâţi în România, în 2026

Inițiativa legislativă apare pe fondul creșterii semnalărilor privind prezența urșilor în apropierea localităților și al datelor oficiale care indică o populație semnificativ peste nivelul considerat optim. Autorii proiectului susțin că intervenția este necesară pentru a limita riscurile pentru populație și pentru a gestiona eficient fauna sălbatică.

Proiectul a fost adoptat cu 246 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă”, 22 de abțineri și un vot neexprimat. Dacă legea va fi promulgată, în 2026 vor putea fi vânați 859 de urși bruni în scop de prevenție și 110 în scop de intervenție, la nivel național.

„Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă nivel de prevenție la nivel național, pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2026, de către vânători sub coordonarea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionatorului, prin metodele de vânătoare admise” arată legea.

Textul menține interdicția privind vânătoarea femelelor însoțite de pui mai mici de doi ani. Proiectul include și o anexă cu distribuția cotelor pe zone, stabilind numărul maxim de exemplare ce pot fi recoltate în fiecare localitate.

Sunt prevăzute localități unde pot fi vânați până la cinci urși, precum Corbi și Arefu din județul Argeș, localitatea Timiș și satul Șercăița din Brașov, Bâsca Mare din Buzău sau satul Ivo din Harghita. În alte zone, cota variază între unu și patru exemplare.

Citeşte şi: Cât costă un loc de veci în cimitirul Bellu. Ion Țiriac și Ilie Năstase, printre numele cunoscute care și-au cumpărat cavouri de lux

Datele Ministerului Mediului indică o populație de urs brun estimată, într-un scenariu conservator, între 10.657 și 12.787 de exemplare. Inițiatorii arată că această valoare „depăşește nivelul optim stabilit de către specialiștii în cinegetică și biodiversitate prin «Planul național de acțiune pentru conservarea ursului brun», respectiv circa 4.000 de exemplare, raportate la cele aproximativ 69.000 kilometri pătrați de habitat adecvat”.

Evoluția cotelor arată majorări succesive. În 2023, erau aprobate 220 de exemplare pe an, dintre care 140 pentru prevenție și 80 pentru intervenții. În 2024 și 2025, cota anuală a fost de 426 de urși pentru prevenție și 55 pentru intervenție, însumând aproape 1.000 de exemplare în doi ani.

Susținătorii proiectului invocă și date privind siguranța publică. Potrivit acestora, în ultimii 20 de ani, 26 de persoane au murit, iar alte 274 au fost rănite în urma atacurilor de urs.

„Numai în anul 2023 au fost înregistrate peste 7.500 de apeluri (dublu față de anul precedent) la numărul de urgență 112 legate de prezența urșilor în aproprierea sau în interiorul localităților”, mai arată expunerea de motive.

Citeşte şi: Mihai Șora, foarte activ pe Facebook deși a murit în urmă cu trei ani. Persoana care îi administrează contul riscă să răspundă penal: „Falsul informatic se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
UE și-a sporit cu aproape 40% achizițiile de gaz din Rusia. Clasamentul țărilor care alimentează bugetul Kremlinului
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut un mare artist. Solistul s-a stins în propria locuință: Lasă o amprentă de neuitat asupra coloanei sonore
Playtech.ro
De ce este România ferită de criza kerosenului. Specialist: „Sunt șanse reduse să rămânem fără combustibil pentru avioane”
Adevarul
Aventurile unui pompier cu doua prostituate. Lipsa erecției l-a adus în fața instanței, acuzat și de tâlhărie
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de designerul Eugen Olteanu. Ce se ascunde în spatele morții fulgerătoare la doar 42 de ani: „Ai zis că o să învingi și asta”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Incident grav la metroul din București! O bucată de tavan a căzut în tunel, între stațiile 1 Mai și Jiului
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga nu l-a iertat pe Gigi Becali: ”Se crede mare antrenor. FCSB are probleme din cauza lui!”
MediaFlux
Sfântul Gheorghe 2026. Ce este interzis să faci joi, 23 aprilie. Tradiții și obiceiuri la români
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara