Incidentul de astă-seară de la Cina Corespondenţilor de la Casa Albă a fost o „experienţă destul de traumatizantă” pentru prima doamnă Melania Trump, a declarat preşedintele Donald Trump.
„S-au petrecut multe lucruri acolo sus într-un timp foarte scurt”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă. „Dar, repet, timpul de reacţie a fost cu adevărat incredibil.”
Preşedintele a afirmat că el şi prima doamnă au fost bine îngrijiţi şi „s-au retras foarte repede de pe scenă”.
Preşedintele Donald Trump a invocat tentative anterioare de asasinare a sa în declaraţiile făcute din sala de presă a Casei Albe, menţionând atentatele din Butler, Pennsylvania, şi Palm Beach, Florida, şi îndemnând americanii să „ne rezolvăm diferenţele”.
„După cum ştiţi, aceasta nu este prima dată în ultimii doi ani când republica noastră a fost atacată de un potenţial asasin care a încercat să ucidă. În Butler, Pennsylvania, acum mai puţin de doi ani, ştiţi cu toţii povestea aceea, iar în Palm Beach, Florida, la câteva luni după aceea, am fost foarte aproape, chiar am fost”, a declarat Trump reporterilor sâmbătă seara târziu.
„Dar totuşi, toţi cei din acea sală… a existat o iubire imensă şi o unitate extraordinară”, a adăugat preşedintele, referindu-se la condamnarea bipartizană a evenimentelor din această seară.
Preşedintele a spus că el, prima doamnă Melania Trump şi vicepreşedintele JD Vance au fost escortaţi rapid de pe podium după ce s-au auzit împuşcături sâmbătă seara, întrerupând Cina Corespondenţilor de la Casa Albă.
Trump şi-a exprimat, de asemenea, recunoştinţa faţă de membrii presei, despre care a spus că „au fost foarte responsabili în relatările lor”.
Președintele Donald Trump se pregătea pentru discursul de la Cina Corespondenților, când șapte sau opt focuri de armă au fost trase din apropiere.
Trump a fost dat afară de la eveniment extrem de repede de către serviciile secrete, împreună cu soția sa și cu alți membri ai staff-ului.
Ulterior, au început să de adune detalii despre incident, mai ales că atacatorul a fost arestat.
BBC: Incidentul de astăzi de la Cina Corespondenților obligă la o regândire a întregului sistem de securitate
Mai mulți parlamentari au postat pe rețelele de socializare declarații despre cina din această seară, relatează BBC.
Liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a declarat că „monitorizează îndeaproape evoluția situației la Cina Corespondenților de la Casa Albă”.
„Sunt recunoscător pentru răspunsul rapid al forțelor de ordine și mă rog ca toată lumea să fie în siguranță”, spune el.
Senatorul republican Rand Paul spune: „Slavă Domnului că președintele și toți participanții din această seară sunt în siguranță”.
Reprezentanta republicană Nancy Mace spune că americanii ar trebui „să se roage pentru președintele Trump și pentru țara noastră chiar acum”.
Întrebări în privința securității
Întrebări majore rămân legate de acest incident armat, dar imediat după aceea au apărut deja îngrijorări cu privire la măsurile de securitate pentru Cina Corespondenților de la Casa Albă, comentează BBC.
La evenimentul de la Washington Hilton participă înalți oficiali ai administrației, sute de jurnaliști, președintele (de cele mai multe ori).
Participanții la eveniment au de trecut filtre serioase de control, specifice celor de la aeroport.
De asemenea, mai există și un control de securitate în fața hotelului, deci, teoretic, evenimentul ar trebui să fie sigur.
Este foarte adevărat că, în anii anteriori, nu au fost înregistrate incidente de asemenea factură, dar ceea ce s-a întâmplat acum va reorganiza, de bună-seamă, protocolul de securitate, comentează BBC.