Motreanu (PNL), despre moțiunea contra guvernului Bolojan: ”PSD și-a oficializat colaborarea cu AUR. Dacă alianța PSD-AUR are suficiente voturi pentru a da jos guvernul, atunci este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării”

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, spune că PSD, prin anunțul moțiunii contra guvernului condus de Ilie Bolojan, ”și-a oficializat colaborarea cu AUR”.
Mircea Filipescu
27 apr. 2026, 13:14
Motreanu (PNL), despre moțiunea contra guvernului Bolojan: ”PSD și-a oficializat colaborarea cu AUR. Dacă alianța PSD-AUR are suficiente voturi pentru a da jos guvernul, atunci este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării”

PSD face echipă cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul a fost făcut împreuna de către Petrișor Peiu, senator AUR, și social-democratul Marian Neacșu. Moțiunea de cenzură ar putea să fie dezbătută la începutul lunii mai.

Anunțul moțiunii comune PSD-AUR contra guvernului Bolojan a fost făcut în timp ce președintele Nicușor Dan discută la Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi ai grupului minorităţilor, în contextul crizei politice majore pe care o traversează România.

Liberalii au reacționat la anunțul moțiunii, prin prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu, urmat de secretarul general Dan Motreanu.

În opinia lui Motreanu, PSD, după anunțul moțiunii contra guvernului condus de Ilie Bolojan, ”și-a oficializat colaborarea cu AUR”.

Citește și Florin Barbu (PSD), după anunțul moțiunii contra cabinetului condus de Ilie Bolojan: ”Nu vorbim că facem guvern cu AUR”

Secretarul general al PNL adaugă, în același context, că ”alianța PSD-AUR”, dacă ”are suficiente voturi pentru a da jos Guvernul, atunci este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării”.

”PSD și-a oficializat colaborarea cu AUR, anunțând depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu a susținut în repetate rânduri că nu va colabora cu AUR. Alianța de astăzi confirmă minciuna permanentă a lui Grindeanu.
În același timp, Ilie Bolojan a respectat programul de guvernare care a fost votat inclusiv de PSD în Parlament.
PNL a transmis fără echivoc că nu va mai forma o coaliție cu PSD în cazul în care acest partid votează o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
Dacă alianța PSD-AUR are suficiente voturi pentru a da jos Guvernul, atunci este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării”, a scris Motreanu, pe rețelele de socializare.

Pentru ca moțiunea să treacă, 233 din totalul celor 463 de parlamentari trebuie să voteze ”pentru”. PSD și AUR împreună 219 senatori și deputați.

Citește și Ce șanse sunt să ”pice” Bolojan în urma moțiunii. De câte voturi au nevoie PSD și AUR