Nicuşor Dan, prima reacţie după anunţarea moţiunii de cenzură: „Îmi păstrez echidistanţa. Ilie Bolojan este o persoană pe care o respect, însă…”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, marţi, că Ilie Bolojan este o persoană serioasă, pe care o respectă, dar de mai mult timp avem ”un split între două jumătăţi ale direcţiei pro-europene”. ”Faţă de această chestiune care s-a transmis ntr-un act administrativ – moţiune de cenzură – îmi păstrez echidistanţa”, a transmis şeful statului.
Viorel Dobran
28 apr. 2026, 19:54
Nicuşor Dan, prima reacţie după anunţarea moţiunii de cenzură:

”Azi s-au întâmplat două lucruri: s-a depus o moţiune de cenzură şi, în Parlamentul României, s-au votat 9 miliarde de lei pentru SAFE”, a declarat Nicuşor Dan, marţi.

Întrebat dacă îl mai susţine pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat: ”Este o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă, însă, ce am constatat cu toţii de mai mult timp este că avem un split între două jumătăţi ale direcţiei pro-europene. Faţă de această chestiune care s-a transmis ntr-un act administrativ – moţiune de cenzură – îmi păstrez echidistanţa”.

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan, care se citeşte miercuri şi se votează pe 5 mai, a strâns cele mai multe semnături din ultimii 10 ani. Ce urmează dacă executivul pică la vot DOCUMENT

Nicuşor Dan: „Am avut crize politice similare, iar niciuna nu s-a încheiat cu alegeri anticipate”

„Este extrem de improbabil ca AUR și PSD să formeze un guvern împreună, cum a declarat și președintele PSD-ului. Sunt niște oameni care sunt în funcția de lideri de partid, vorbesc în numele a zeci de mii de oameni, când spun ceva trebuie să îi luăm în serios”, a mai spus Nicuşor Dan.

Întrebat „Cât de nociv ar fi pentru România scenariul alegerilor anticipate?”, Nicuşor Dan a răspuns: „Noi tot avansăm în scenarii, dar lista lor o aveam de la început. Aceste scenariu este extrem extrem de puțin probabil. Am avut crize politice similare, iar niciuna nu s-a încheiat cu alegeri anticipate. E un scenariu pur teoretic, îl avem, dar nu trebuie să-l luăm prea mult în considerare”.

Moţiunea de cenzură semnată de parlamentari PSD-AUR-PACE-Întâi România este intitulată ”STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului!”. Premierul este acuzat că a transmis un mesaj nazist, vorbind despre şobolanii din cămară şi că Executivul pregăteşte cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în Coaliţie, fără dezbatere publică şi fără o minimă asumare politică. Moţiunea de cenzură PSD-AUR a fost depusă, marţi, în Parlament şi este semnată de 251 de parlamentari, a anunţat liderul AUR, George Simion. Dezbaterea şi votul sunt programate în 5 mai.

PSD respinge categoric un viitor guvern cu AUR: „Prima opțiune este un premier de la PNL”

Preşedintele Nicuşor Dan participă, marţi, la Dubrovnik (Croaţia), la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), ceea ce ”reflectă angajamentul susţinut al României pentru consolidarea conectivităţii regionale, a securităţii energetice şi a rezilienţei economice în regiunea celor Trei Mări”. Totodată, el va vorbi, miercuri, la Forumul de Afaceri I3M, despre poziţionarea României ca hub regional de energie şi conectivitate şi va pleda pentru creşterea investiţiilor în infrastructura energetică, în special în sectorul gazelor naturale şi al interconectărilor. De asemenea, vor fi semnate Memorandumul de Înţelegere dintre Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Autoritatea Portului Rijeka şi un memorandum pentru aderarea României la Fondul pentru Infrastructură al Iniţiativei celor Trei Mări.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
De ce l-a acuzat Reghecampf pe Iulian Călin de legături cu U Cluj. Cristi Balaj, verdict despre arbitraj: „Au fost greșeli”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT