Nicușor Dan a făcut, miercuri, noi declarații din Croația, unde a participat la Summitul Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de afaceri de la Dubrovnik.
Șeful statului a anunțat că va avea, miercuri, discuții cu secretarul pentru Energie al SUA, Christ Wright, despre proiecte comune extrem de importante, în special ”pe partea nucleară”.
Nicușor Dan a precizat că oficialul american a solicitat discuții care să vizeze respectivele proiecte.
”Pe partea nucleară, interesul comun este dezvoltarea reactorului 1 și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă (proiect strategic pentru independența energetică a României – n.r.)”, a precizat președintele României.
În același context, șeful statului a vorbit și despre sursele de finanțare a acestor obiective extrem de importante. Astfel, pe lângă potențialul de finanțare american, țara noastră ar putea beneficia de fonduri de la Banca Mondială.
”România este prima țară în care Banca Mondială vrea să investească în nuclear”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele a mai subliniat interesul în creștere al Uniunii Europene ”pentru nuclear”, după ce multe țări ”nici nu voiau să audă” despre această sursă de energie.
”Pe nuclear, suntem într-un proces de schimbare de optică. Acum ceva vreme, nici nu voiau să audă.
Liderii politici își schimbă discursul și vedem o deschidere tot mai mare a Uniunii Europen pentru nuclear”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a mai spus că discuțiile cu partenerii americani vor viza și gazul, în contextul în care SUA evaluează oportunitatea de intrare pe piața de energie europeană.
Nicușor Dan a menționat că subiectul va fi abordat, la nivel european, și la Summitul UE-Armenia care avea loc peste câteva zile la Erevan și la care va fi prezent.
”Se va discuta dacă noi toți avem nevoie de gaz astfel încât să justifice o investiție americană”, a spus șeful statului, care a adăugat că România își dorește ”o prezență americană” și ”această configurație economică să fie favorabilă” țării noastre.