Regele Charles al III-lea, replică savuroasă pentru Donald Trump: „Fără noi ați vorbi franceza”

Regele Charles al III-lea a venit cu o replică neașteptată la adresa președintelui Donald Trump în timpul unei cine de stat de la Casa Albă.
Giorgiana Amarie
29 apr. 2026, 14:07
Regele Charles al III-lea, replică savuroasă pentru Donald Trump:

Regele Charles al III-lea, cunoscut pentru declarațiile sale marcate de umor, a afirmat, recent, că americanii ar fi vorbit franceza dacă britanicii nu ar fi colonizat și America de Nord.

Citește și: Donald Trump spune că și-ar dori să locuiască la Palatul Buckingham și că va discuta asta direct cu regele Charles: „Mereu mi-am dorit!”

Astfel, regele a făcut referire la afirmațiile lui Donald Trump de la summitul de la Davos din luna ianuarie, unde președintele SUA a spus că „fără sprijinul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ați vorbi germană și puțin japoneză”.

În discursul susținut la Casa Albă, Regele Charles al III-lea a făcut aluzie la dubla origine britanică și franceză a multor nume de locuri din SUA, care provin din așezarea coloniștilor din cele două foste puteri rivale:  „Ați afirmat recent, domnule președinte, că fără Statele Unite, țările europene ar vorbi germana. Îndrăznesc să spun că fără noi ați vorbi franceza?” , a glumit monarhul, stârnind râsete în rândul publicului.

Regele a făcut glume și pe tema „ajustărilor” Casei Albe, referindu-se la proiectul costisitor al sălii de bal, susținut de Trump.

„Regret să spun că noi, britanicii, am încercat, desigur, propriul nostru proiect imobiliar la Casa Albă în 1814 ”, a glumit el.

Monarhul britanic și-a tachinat și aliații, precizând că cina a fost „o îmbunătățire considerabilă față de Boston Tea Party”.

Donald Trump, la rândul său, și-a atacat adversarii cu afirmații ironice:  „Vreau să-l felicit pe Charles pentru discursul fantastic susținut astăzi în Congres”, a spus el.

„I-a ridicat pe democrați în picioare, lucru pe care eu nu l-am putut face niciodată”, a mai adăugat liderul de la Casa Albă.

Citește și: Ce dietă ține Regele Charles, la 77 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer. La ce aliment a renunțat monarhul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT