Doliu în televiziune. Scenaristul mai multor emisiuni de succes a murit la doar 47 de ani

Vestea morții lui Steve Burge, un cunoscut scenarist de comedie, a zguduit lumea televiziunii din Marea Britanie. Acesta avea doar 47 de ani și toți cei care l-au cunoscut sunt șocați, mai ales că nimic nu prevestea tragedie.
Loredana Brumă
30 apr. 2026, 07:47
Doliu în televiziune. Scenaristul mai multor emisiuni de succes a murit la doar 47 de ani

Doliu în televiziune. Steve Burge fost implicat de-a lungul carierei în numeroase producții de succes. A colaborat îndeaproape cu BBC și a contribuit la dezvoltarea unor formate îndrăgite de public.

Doliu în televiziune. A murit Steve Burge

De-a lungul timpului, și-a consolidat reputația prin contribuții la emisiuni cunoscute precum „Still Up”, „Would I Lie To You?”, „The Jon Culshaw Show” sau „The Seekers”, iar în ultima perioadă, a lucrat și la producții populare precum „8 Out Of 10 Cats” și „Brassic”.

Toți cei care l-au cunocut au transmis mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Steve Burge este descris de colegi ca fiind un om dedicat, cu un simț al umorului aparte și cu o abilitate rară de a transforma idei simple în momente memorabile.

Citește și Doliu în lumea artistică. Fiul actorilor Adi Cărăuleanu și Doina Deleanu a murit la doar 37 de ani după o luptă grea cu boala

Decesul scenaristului a fost confirmat și de reprezentanții săi, care au transmis un mesaj emoționant. Aceștia au subliniat că Steve Burge a fost nu doar un scriitor talentat, ci și o persoană apreciată și admirată de toți cei din jur.

”Suntem profund îndurerați de dispariția subită a clientului nostru, Steve Burge. Steve a fost un scriitor talentat, cunoscut pentru munca sa la Still Up, The Seekers și Would I Lie To You?. În weekend, am pierdut un talent remarcabil, dar și pe cineva care era larg admirat și respectat în industrie.

Cel mai recent sketch al său, The Bank Job pentru Comic Relief, a fost un mare succes și o dovadă a creativității și talentului său. Steve va fi profund regretat. Gândurile noastre sunt alături de familia și cei dragi lui în această perioadă extrem de dificilă”, au transmis reprezentanții lui Steve Burge de la United Agents, potrivit cancan.

Citește și Doliu în lumea modei din România! Celebrul designer care a șocat cu o colecție inspirată din tragedia de la Colectiv a murit la doar 42 de ani

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT