Mocănița Sibiu – Agnita revine pe șine. Anunțul făcut de reprezentanți: „Lucrăm la prelungirea traseului mocăniței cu încă 6 kilometri”

Asociația Prietenii Mocăniței au anunțat organizarea curselor speciale cu trenul tractat de locomotiva cu aburi în perioada 1-2 mai pe tronsonul de șapte kilometri.
Giorgiana Amarie
01 mai 2026, 07:57
Mocănița Sibiu - Agnita revine pe șine. Anunțul făcut de reprezentanți:

Asociația Prietenii Mocăniței a anunțat organizarea unor „Curse Speciale cu abur” pe 1 și 2 mai, precizând că locomotiva 764.243 este pregătită pentru plecări după ce a parcurs cu succes traseul de probă.

Citește și: FOTOREPORTAJ EXCLUSIV „Elveția” românească, colțul de Eden care îți taie respirația. Mocăniţa, singurul mijloc de transport care străbate zona

Cursele vor avea loc pe tronsonul de șapte kilometri al Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, linie repusă în funcțiune cu sprijinul voluntarilor.

„Curse Speciale cu ABUR – 1 MAI & 2 MAI

Aburoasa a făcut parcursul de probă și este pregătită pentru cursele de mâine și sâmbătă

De locomotiva 764.243 ne leagă multe amintiri frumoase, cu ea am făcut prima noastră cursă, în 2010 la Agnita, dar și primele curse la Cornățel, în 2015-2017.

Producție a fabricii de locomotive din Budapesta la 1911, a lucrat pe liniile forestiere din Ardeal înainte de a-și începe cariera turistică, așadar o călătorie cu ea este un arc înapoi în timp, într-o vreme când în tren și în gări se vorbea maghiară, germană și română deopotrivă, iar cei mai mulți călători înțelegeau toate trei limbile.

Iar ca să păstrăm tradiția, locomotiva va fi condusă și acum de un mecanic ungur, la fel ca odinioară.”, este anunțul reprezentanților Asociației Prietenii Mocăniței.

Cât costă biletele pentru Mocănița cu aburi

Copiii între 3 și 14 ani beneficiază de reducere, iar cei sub 3 ani călătoresc gratuit, dacă sunt ținuți în brațe de părinți. Trenul pleacă din gara Cornățel și circulă pe un tronson de 7 km între Cornățel și Hosman. Durata călătoriei dus-întors este de aproximativ 90 de minute. Tractarea vagoanelor se face cu locomotiva cu abur.

Prețul unui bilet pentru o călătorie este de 60 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii de peste 3 ani.

Din cei 64 de kilometri de cale ferată de mocăniță de pe Valea Hârtibaciului, până acum au fost repuși în funcțiune de către voluntari cei 7 kilometri dintre gările Hosman și Cornățel. Pe aceștia, Asociația Prietenii Mocăniței organizează regulat curse cu tren diesel, iar ocazional curse cu tren cu abur.

„În prezent, lucrăm la prelungirea traseului mocăniței cu încă 6 kilometri, de la Cornățel până la Cașolț”, spun cei de la Sibiu – Agnita Railway.

Citește și: A nins ca-n plină iarnă la munte chiar în minivacanța de 1 mai. Pârtiile de altitudine din Sinaia sunt deschise

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Cum a ruinat FCSB meciul cu Petrolul după cea mai bună repriză a sezonului. Andrei Vochin: „Anomalia lovește din nou!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea academică din Oradea este îndoliată. Profesorul Teodor Leuca a încetat din viață
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte