Mihai Trăistariu, furios după petrecerile desfășurate în Mamaia de 1 Mai: „Nu între blocuri!”

Mamaia a devenit polul distracției de 1 Mai, zeci de mii de turiști adunându-se pe litoral pentru a petrece până în zori. Însă, petrecerile au stârnit reacții, printre cei care s-au exprimat numărându-se și Mihai Trăistariu.
Irina Dumitrescu
02 mai 2026, 23:53
Mihai Trăistariu, furios după petrecerile desfășurate în Mamaia de 1 Mai:

În ultimii ani, în minivacanța de 1 Mai, stațiunea Mamaia s-a umplut de turiști, numeroase persoane dorindu-și să petreacă până în zori în cluburile exclusiviste. Și în acest an, muzica s-a auzit în toate colțurile stațiunii, ceea ce a stârnit și reacții mai puțin plăcute.

Citește și: Dan Bittman, surprins în compania a două doamne de 1 Mai. Artistul a petrecut „ca la 20 de ani” în Mamaia

Mihai Trăistariu s-a aflat pe litoral de 1 Mai, locuind în această zonă. Artistul nu s-a bucurat de aceste zile la fel ca ceilalți turiști, mărturisind că nu a reușit să doarmă din cauza zgomotului.

Cântărețul a fost deranjat de gălăgia care s-a auzit până dimineață, cauză din care nu a putut să doarmă. Din acest motiv, artistul consideră că petrecerile de 1 Mai ar trebui mutate în capătul stațiunii. Cântărețul a mai spus că petrecerile ar avea același succes și dacă ar fi organizate la marginea stațiunii, nu în centru, unde locuiesc oameni.

”N-am dormit toată noaptea! Festivalu’ din Mamaia Nord a zguduit toată stațiunea. De la 9 seara pân’ la 8 dimineața ține. Pe 1 și 2 mai. Ideea nu e rea. Mamaia Nord merită un festival de anvergură… dar parcă nu între blocuri. Puteau să-l ducă cumva în capătul stațiunii. Că cine vrea bubuială merge oriunde după festival!”, a declarat Mihai Trăistariu, pe Facebook.

Artistul speră că lucrurile se vor schimba în 2027 și nu se va mai confrunta cu o astfel de situație.

”Lucrurile trebuie bine cântărite! Eu cred că la anul trebuie mutat acest festival la capătul stațiunii Mamaia Nord, unde nu sunt blocuri de locuințe! Departe, pe câmp. Sau pe plajă, în capăt! Ca să ne odihnim și noi, ăștia care avem alte perspective”, a mai spus el.

Citește și: Cât a plătit un turist pentru 4 mici, costiță, salată, chiflă și o Cola în Mamaia de 1 Mai. Nu i-a venit să creadă când i s-a spus prețul

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
Când intră pensiile în iulie 2026. Ce trebuie să știe cei care încasează banii pe card
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
Val de aer tropical peste toată Europa. Ce temperaturi se vor înregistra în România
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?