Miting în Piața Victoriei cu două zile înainte de votul decisiv din Parlament. Susținătorii lui Ilie Bolojan cer respingerea moțiunii PSD-AUR

Sute de persoane s-au adunat duminică seară în Piața Victoriei pentru a susține Guvernul, cu două zile înainte de votul moțiunii de cenzură. Oamenii cer parlamentarilor să nu voteze demiterea Executivului și să mențină direcția pro-europeană.
Bianca Bocioacă
03 mai 2026, 19:49
Miting în Piața Victoriei cu două zile înainte de votul decisiv din Parlament. Susținătorii lui Ilie Bolojan cer respingerea moțiunii PSD-AUR
Manifestație de susținere pentru Ilie Bolojan în Piața Victoriei
UPDATE

Susținători ai premierului Ilie Bolojan s-au adunat, duminică seară, în Piața Victoriei din București, la un miting organizat înaintea votului din Parlament asupra moțiunii de cenzură inițiate de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor.

Primele persoane au ajuns în piață înainte de ora 18:00, ora anunțată pentru începerea manifestației. Inițial au fost câteva zeci de participanți, însă numărul lor a crescut rapid, ajungând la aproximativ 200. Pe parcursul serii, oamenii au continuat să vină în fața Guvernului, cu steaguri ale României și ale Uniunii Europene, dar și cu bannere de susținere pentru Executiv.

Citește și: George Simion acuză un „jaf de proporții gigantice” în programul SAFE și atacă PSD. Liderul AUR îi întreabă pe susținători dacă partidul ar trebui să mai voteze moțiunea de cenzură

Participanții spun că au ieșit în stradă pentru a transmite un mesaj clar parlamentarilor: să nu voteze moțiunea de cenzură. O parte dintre manifestanți și-au exprimat sprijinul direct pentru premier, în timp ce alții au subliniat că nu susțin o persoană anume, ci ideea de stabilitate, reformă și menținerea parcursului european al României.

Mobilizarea pentru miting s-a făcut în principal pe rețelele de socializare, unde au circulat apeluri la susținere, însoțite de mesaje precum „aprindem lumina” sau „curățenie în sistem”, în legătură cu declarațiile recente ale premierului.

În paralel cu manifestația din București, o acțiune similară a fost anunțată și la Oradea, orașul de care este legată cariera politică a lui Ilie Bolojan. Evenimentul de acolo a fost promovat online, unde câteva sute de persoane și-au exprimat interesul de participare.

Mitingul are loc într-un context politic tensionat, după ce PSD a ieșit de la guvernare și a depus, împreună cu AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Votul este programat pentru marți, 5 mai, iar rezultatul poate duce la căderea Executivului.

Citește și: O deputată ex-POT, avertisment înainte de votul moțiunii: „Asta e întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem”

Premierul Ilie Bolojan a respins acuzațiile și a criticat demersul opoziției, numind moțiunea „Moțiunea Stingem Lumina”. Acesta a susținut că inițiativa vine după ce Guvernul a luat măsuri care au deranjat interese politice și administrative, menționând că nu a acceptat „risipă”, „încălcarea înțelegerilor” sau „fugă de răspundere”.

În același timp, premierul a refuzat să demisioneze, argumentând că reformele începute sunt necesare pentru accesarea fondurilor europene și reducerea deficitului bugetar.