Gigantul celebru care închide fabrici pe bandă rulantă. Peste 1.800 de angajați rămân fără locuri de muncă

BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin pentru Covid-19, va închide din unităţile de producţie, urmând să fie afectate până la 1.860 de angajați, notează Agerpres.
Mircea Filipescu
05 mai 2026, 22:17
Gigantul celebru care închide fabrici pe bandă rulantă. Peste 1.800 de angajați rămân fără locuri de muncă

Compania cu sediul în Mainz din Germania a anunțat că reducerile de angajați sunt cauzate de supracapacitate şi măsurile de scădere a costurilor. Unităţile din Idar-Oberstein, Marburg şi Tübingen urmează să fie închise până la finalul lui 2027, în timp ce o facilitate din Singapore va fi închisă la începutul anului viitor.

Grupul german BioNTech se aşteaptă ca după implementarea deplină a măsurilor să înregistreze economii anuale de până la 500 de milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru cercetare, dezvoltare şi lansarea pe piaţă de medicamente oncologice.

Citește și Concedieri masive la BBC. Compania media elimină 2.000 de locuri de muncă, într-un amplu proces de restructurare a postului public

În primul trimestru din 2026, veniturile BioNTech au scăzut la 118,1 milioane de euro, de la 182,8 milioane de euro în 2025, în special în urma reducerii vânzărilor vaccinurilor Covid-19. Pierderile nete s-au adâncit la 531,9 milioane de euro, de la 415,8 milioane de euro, din cauza majorării cheltuielilor cu programele imuno – oncologice.

Anul trecut, grupul a înregistrat pierderi de un miliard de euro, pe fondul reducerii veniturilor şi al majorării costurilor de dezvoltare. Pentru 2026, BioNTech estimează venituri de 2, 2,3 miliarde de euro, dar şi scăderea vânzărilor vaccinurilor Covid-19 atât în Europa, cât şi în SUA.

Compania pregăteşte o variantă a vaccinului pentru coronavirus adaptată sezonului de vaccinare 2026-2027. De curând, BioNTech a anunţat că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal graţie tehnologiei ARN mesager (ARNm).

BioNTech lucrează la mai multe terapii împotriva diferitelor tipuri de cancer (melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal), imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice, mai precizează sursa menționată.

Vezi și Țara care introduce masa de un euro la cantinele universitare. Toți studenții vor beneficia, indiferent de venituri

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte