Cu câteva ore înainte ca parlamentul să dea undă verde pentru dărâmarea guvernului condus de Bolojan, prin votarea moțiunii de cenzură, ministrul Economiei, Irineu Darău, a avertizat cu privire la efectele dezastruoase ale crizei politice, precizând că România a pierdut 10 miliarde de euro în doar 11 zile. Asta ar înseamna aproape un miliard pe zi!
Economistul Adrian Mitroi consideră ”interesantă” perspectiva de analiză a ministrului, însă adaugă faptul că situația complicată în care se află România este nu doar efect al crizei politice, ci și urmarea a ”cel puțin zece ani de politici economice complet neadaptate realității”.
”Este o perspectivă interesantă cea a domnului Darău, dar acesta uită să mai menționeze că situația nu a apărut peste noapte. Avem în spate cel puțin zece ani de politici economice complet neadaptate realității. Am consumat fără să fim productivi, iar în aceste condiții piețele financiare abia așteaptă oportunități de genul acesta pentru a reacționa”, a explicat economistul.
Citește și Curs BNR 6 mai 2026. Leul se prăbuşeşte după moţiunea de cenzură, nou maxim istoric UPDATE
În același context, Adrian Mitroi consideră că piețele financiare pedepsesc acum România nu doar pentru criza politică actuală, ci și pentru ” toate deciziile nefavorabile și contraproductive pe care le-am luat până acum”.
”Piețele ne sancționează nu doar criza politică, ci și toate deciziile nefavorabile și contraproductive pe care le-am luat până acum. Acum operăm cu o dobândă absolut punitivă. O rată a dobânzii de 7,4% pe zece ani este extrem de mare în comparație cu țările cu care suntem în mod normal asemănați și care se află în zona recomandată pentru investiții. Dar eu consider că pedeapsa pe care ne-o aplică finanțatorii – o dobândă de 7,5% – este corectă. (…) Reprezintă o formă de vot împotriva deficitului de cont curent, a deficitului comercial, a datoriei publice și a deficitului bugetar”, a spus economistul.
Potrivit lui Mitroi, miza cea mare în această perioadă nu este atât cursul valutar, marcat de slăbirea leului, cât costul împrumuturilor, care ar putea avea efectul bulgărelui de zăpadă asupra datoriei publice.
”Nu avem ce să le facem, pentru că ei au propriul mod de analiză. Eu îmi doresc foarte mult ca, indiferent de combinația politică, să punem pe primul loc menținerea ratingului de credit. Dacă acum ne plângem că datoria ne costă atât de mult, trebuie să știm că, și dacă nu am mai lua deloc credite noi și nu am mai emite obligațiuni, datoria publică ar crește doar din cauza dobânzilor. De exemplu, numai din dobânzi, până la sfârșitul anului, am putea ajunge de la 62%, cât este în prezent datoria publică, la 66%. Așadar, menținerea ratingului și reducerea dobânzilor trebuie să fie o prioritate națională. Cursul de schimb mă deranjează mai puțin, pentru că poate fi apărat. În schimb, dobânzile nu sunt acceptabile. Ele sunt ca o plagă în economie, se răspândesc în întregul sistem și reprezintă, de fapt, o mare frână în calea dezvoltării economice”, a explicat, pentru ziare.com, economistul.
Citește și Românii scapă de griji! Electrica Furnizare vine cu energie verde și intervenții rapide acasă