Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus miercuri într-un interviu pentru Gândul că social-democrații exclud să facă parte dintr-un guvern minoritar și afirmă că aceștia vor să continue într-o coaliție prooccidentală, care ar putea include și AUR.
„Până în acest moment nu am fost invitați la Cotroceni. Dorim continuarea într-o coaliție prooccidentală, mai mare sau mai mică. Exclus să facem parte dintr-un guvern minoritar. Exclus să devenim un guvern de sacrificiu”, a spus Sorin Grindeanu.
Citește și : Nicușor Dan ia în calcul un guvern minoritar PSD-UDMR dacă nu reușește refacerea coaliției (surse)
Termenii de „mai mare sau mai mică” se referă, foarte probabil, la includerea sau nu a USR în cadrul noii guvernări.
Mai mult, Sorin Grindeanu susține că PSD nu are o înțelegere cu AUR și afirmă că aceștia nu sunt „antioccidentali și că votanții lor nu sunt „extremiști”.
„În acest moment, nu avem niciun fel de înțelegere cu AUR, am avut o înțelegere punctuală pentru moțiunea de cenzură.
Nu am zis că AUR este antioccidental. AUR a primit 1,6 milioane de voturi. Nu i-aș cataloga pe cei care i-au votat pe cei de la AUR ca extremiști. Există puncte care ne despart, avem și puncte comune.”, a adăugat Sorin Grindeanu.
El a vorbit și despre varianta alegerilor anticipate, despre care spune că nu pot exista dacă Nicușor Dan nu dorește acest lucru.
„Ca să se întâmple anticipate nu doar că e nevoie să pice trei guverne, e nevoie și ca președintele să dizolve Parlamentul, dar nu este un must, nu trebuie automat dacă au picat trei guverne.
Văzându-l pe președinte aseară că a exclus scenariul de anticipate, lucrurile sunt clare, nu pot să existe alegeri anticipate în România fără ca președintele să impună decizia de dizolvare a Parlamentului”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Președintele PSD spune că Ilie Bolojan a luat decizia de a convoca votul privind opoziția imediat după moțiunea de cenzură pentru a profita de emoție și îl acuză pe premierul demisionar că „blochează în acest moment absolut tot”.
„Decizii politice nu iei la cald. Ilie Bolojan știa foarte bine că, ieri, lumea, în urma înfrângerii în Parlament, în PNL va reacționa într-un mod prin care să își arate un soi de fidelitate față de liderul partidului și față de partid. Doar că, sub impresia acestei emoții, poți să iei și decizii greșite.
A știut foarte bine ce face Ilie Bolojan ieri și de aceea vă spuneam că, din punctul meu de vedere, este cel care blochează în acest moment absolut tot, ceea ce nu e normal. Am mai avut personaje în România care au încercat acest lucru, iar finalitatea nu a fost bună pentru România și pentru români”, a adăugat președintele PSD.