Ce nu vor mai trebui să facă românii atunci când solicită crearea cărții de identitate. Schimbarea care va simplifica procesul dintre cetățeni și instituții

Un nou proiect legislativ depus la Senat propune eliminarea obligației ca românii să mai prezinte certificatele de stare civilă sau copii ale acestora atunci când solicită eliberarea unui act de identitate.
Irina Dumitrescu
07 mai 2026, 14:30
Ce nu vor mai trebui să facă românii atunci când solicită crearea cărții de identitate. Schimbarea care va simplifica procesul dintre cetățeni și instituții

Inițiativa eliminării prezentării certificatelor de stare civilă are ca scop simplificarea relației dintre cetățeni și administrație și obligarea autorităților să verifice direct informațiile necesare din bazele de date ale statului.

Propunerea legislativă urmărește modificarea OUG nr. 97/2005 privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români. Concret, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor nu ar mai avea voie să ceară certificatul de naștere, de căsătorie sau alte acte de stare civilă atunci când o persoană solicită carte de identitate simplă, carte electronică de identitate sau act de identitate provizoriu.

Citește și: Amenzi de 3.000 de lei pentru cei care cer copie după buletin sau dovada adresei de domiciliu. Proiect de lege depus după zeci de plângeri

În locul acestor documente, verificarea informațiilor ar urma să fie făcută direct de funcționari, prin consultarea sistemelor informatice ale statului.

Conform proiectului, verificarea datelor din actele de stare civilă ar urma să se facă prin consultarea sistemului informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, prevăzut de Legea nr. 119/1996.

Inițiatorii spun că actualul sistem birocratic îi obligă pe cetățeni să prezinte documente pe care statul deja le deține în propriile registre. În expunerea de motive se arată că această practică duce la birocrație inutilă, aplicări neunitare ale regulilor, întârzieri administrative, costuri suplimentare pentru cetățeni și blocaje în procesul de digitalizare.

Conform parlamentarilor USR care au inițiat proiectul, statul ar trebui să folosească mai eficient interoperabilitatea bazelor de date și să reducă numărul documentelor cerute cetățenilor.

Inițiatorii susțin că această disfuncționalitate administrativă a fost reclamată frecvent inclusiv pe platforma „Fără Hârtie”, unde cetățenii și funcționarii pot semnala proceduri birocratice considerate inutile sau depășite.

Una dintre cele mai frecvente reclamații vizează tocmai obligarea oamenilor să aducă documente emise anterior de instituțiile statului.

Cu toate acestea, proiectul nu se aplică automat. Pentru ca regulile să intre în vigoare, inițiativa trebuie adoptată de Parlament, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Citește și: Românii abia se obişnuiesc cu buletinul electronic, dar în curând va trebui să facă trecerea la portofelul electronic de identitate. Până la sfârşitul anului, toate actele vor fi încărcate într-o aplicaţie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT