Ajutor de șomaj 2026. Cum poate fi obținut, care sunt condițiile și cât se plătește

Angajații rămași fără loc de muncă din motive neimputabile lor pot beneficia de indemnizație de șomaj dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24, nu realizează venituri care depășesc indicatorul social de referință de 660 de lei și se înregistrează la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă.
Andrei Ene
11 mai 2026, 10:43
Ajutor de șomaj 2026. Cum poate fi obținut, care sunt condițiile și cât se plătește

Angajații care au încheiat un contract individual de muncă cu durată limitată sau nedeterminată pot să obțină ajutor de șomaj. Legislația impune o serie de condiții pentru ca solicitantul ce se află în această situație să primească indemnizația.

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă arată că pot beneficia de indemnizație persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor.

Citește și : Se închid școlile cu 40 de zile mai devreme. Vacanța de vară, prelungită pentru elevi în această țară. Care e motivul

Reglementarea include și încetarea contractului la expirarea termenului pentru care a fost încheiat. Legea mai stabilește și alte situații neimputabile precum:

  • concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, cum este desființarea postului;
  • concedierea pentru inaptitudine fizică sau psihică;
  • concedierea pentru necorespundere profesională;
  • retragerea autorizațiilor, avizelor sau atestatelor necesare exercitării profesiei;
  • reintegrarea pe post a unui salariat concediat nelegal;
  • încetarea contractului de muncă temporară la finalul misiunii.

În cazul lucrătorilor ce le-a expirat contractul de muncă, ajutorul de șomaj este acordat dacă stagiul de cotizare este de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare înregistrării cererii pentru ajutor de șomaj. La stabilirea intervalului de 24 de luni nu sunt luate în considerare:

  • perioadele de suspendare a raporturilor de muncă, cu excepția concediilor medicale plătite de angajator;
  • perioada de pensionare pentru invaliditate mai mică de 12 luni, dacă persoana și-a redobândit capacitatea de muncă;
  • perioada dintre suspendarea raporturilor de muncă și încetarea motivului suspendării;
  • perioada dintre încetarea raporturilor de muncă și rămânerea definitivă a hotărârii de reintegrare în muncă, dacă nu depășește 12 luni.

Solicitantul indemnizației nu trebuie să realizeze venituri legale sau, dacă realizează, ele să fie mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare, adică decât 660 de lei.

Concomitent, acesta nu trebuie să îndeplinească condițiile de pensionare și să fie înregistrat la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă.

Legea stabilește că indemnizația de șomaj se acordă, la cerere, de la data încetării raporturilor de muncă, cu condiția ca solicitarea să fie depusă în termen de cel mult 10 zile.

Dacă cererea este depusă după expirarea acestui termen, dar nu mai târziu de 12 luni de la încetarea contractului, indemnizația se acordă de la data înregistrării cererii. Depășirea termenului de 12 luni duce la pierderea dreptului.

Ajutorul de șomaj are o valoare stabilită diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare. Lucrătorii ce au un stagiu mai mic de un an primesc o sumă egală cu ISR în vigoare la data stabilirii dreptului.

Citește și : De ce pedala de frână e mai sus decât cea de accelerație. Explicația la care nimeni nu se aștepta

În 2026, valoarea este de 660 de lei, iar pentru persoanele cu stagii mai amari, la IRS se adaugă și un procent aplicat asupra mediei veniturilor care au constituit baza de calcul al contribuțiilor în ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, după cum urmează:

  • 3% pentru un stagiu de cel puțin trei ani;
  • 5% pentru un stagiu de cotizare de cel puțin cinci ani;
  • 7% pentru un stagiu de cel puțin 10 ani;
  • 10% pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani.

Plata se face tot în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:

  • șase luni pentru lucrătorii care au cotizat cel puțin un an;
  • nouă luni, pentru persoanele cu un stagiu de cel puțin cinci ani;
  • 12 luni, pentru persoanele care au cotizat mai mult de 10 ani.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte