Una dintre cele mai importante lucrări semnate de profesorul Gheorghe Mencinicopschi revine în atenția publicului. În memoria fostului director al Institutului de Cercetări Alimentare, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României readuce în prim-plan volumul „Crezi că știi să trăiești? Alimentația și longevitatea. O nouă abordare holistică”, o carte care vorbește despre sănătate, longevitate și sensul vieții, scrisă într-una dintre cele mai dramatice perioade din viața autorului: detenția.
Volumul poartă amprenta profundă a experienței prin care a trecut profesorul. Chiar în paginile cărții, Gheorghe Mencinicopschi mărturisea impactul acelei perioade: „În închisoare, Dumnezeu a fost cel mai aproape de mine; a fost cu mine. Închisoarea m-a învățat că adevărata libertate nu se află afară, în lume, ea se află chiar în tine, dacă o cauți.”
Mai mult decât o carte despre alimentație, volumul este considerat de mulți un adevărat testament de gândire al profesorului, în care cercetarea științifică se întâlnește cu reflecția personală asupra vieții, bolii și fragilității umane.
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiționat în 2016, după ce a executat doi ani din pedeapsa primită în dosarul ICA. A murit pe 19 octombrie 2022, la vârsta de 73 de ani, după o boală gravă la plămâni. Presa a relatat atunci că sănătatea sa fusese grav afectată după perioada petrecută în detenție, iar boala s-ar fi agravat după ieșirea din închisoare.
În cartea reeditată acum, profesorul avertiza asupra unor pericole care astăzi sunt discutate intens la nivel global: alimentația ultra-procesată, excesul de zahăr, stresul cronic, lipsa somnului și sedentarismul. Mesajul său era simplu și direct: nu doar lipsurile ne îmbolnăvesc, ci și excesele prost înțelese.

Gheorghe Mencinicopschi critica transformarea hranei într-un divertisment permanent și folosea conceptul de „eater-tainment” pentru a descrie dependența modernă de mâncarea consumată impulsiv, fără valoare nutritivă reală. În opinia sa, multe dintre bolile metabolice ale prezentului pornesc din acest dezechilibru.
Cartea abordează și tema longevității prin exemple concrete. Profesorul explica beneficiile restricției calorice controlate și analiza ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de post intermitent. Propunea inclusiv un model de alimentație bazat pe două zile pe săptămână cu aport caloric redus, pentru a permite organismului să își reactiveze mecanismele naturale de reglare metabolică.
În plus, vorbea despre rolul somnului în regenerarea organismului, despre impactul stresului asupra îmbătrânirii accelerate și despre ceea ce numea „intoxicare digitală” – expunerea excesivă la tehnologie, care afectează sănătatea mintală, concentrarea și chiar speranța de viață.
Biolog, biochimist și una dintre cele mai cunoscute voci din România în domeniul alimentației, Gheorghe Mencinicopschi susținea că longevitatea nu înseamnă doar să trăiești mai mult, ci să îți păstrezi echilibrul și sănătatea cât mai mult timp.
Prin această reeditare, publicul redescoperă nu doar o carte despre alimentație și prevenție, ci și una dintre cele mai intime mărturii ale unui om de știință care a scris despre viață tocmai într-un moment în care propria sănătate îi era pusă la grea încercare.