Cine este pilotul român de F-16 care a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO. Ministrul Radu Miruță: „I-am remarcat determinarea”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a dezvăluit identitatea pilotului român al avionului F-16 care a doborât drona ucraineană din Estonia. În semn de apreciere pentru realizarea lui, acesta a anunțat că a propus acordarea emblemei de emisar pentru pace, clasa întâi, pentru pilotul avionului de vânătoare.
Filip Stan
19 mai 2026, 17:40
Cine este pilotul român de F-16 care a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO. Ministrul Radu Miruță: „I-am remarcat determinarea”

Pilotul militar român care a reușit să doboare o dronă ucraineană este căpitanul comandor Pavelescu Costel-Alexandru. Acesta se afla într-o misiune de poliție aeriană în Lituania la bordul unui avion de vânătoare F-16 românesc, când a interceptat, angajat și pus la pământ ținta care intrase în spațiul aerian al Estoniei.

Căpitanul comandor Pavelescu Costel-Alexandru este cel care a reușit să doboare drona ucraineană din Estonia, a transmis ministrul Apărării, Radu Miruță, adăugând că l-a întâlnit pe acesta la baza aeriană 86 de la Fetești.

Vezi și Premieră. Un avion militar românesc a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO

„Aflat in misiune de poliție aeriana în Lituania, din partea României, la bordul unui avion de vânătoare F16 românesc, căpitanul comandor Pavelescu Costel-Alexandru a reușit să încadreze, să angajeze și să pună la pământ o dronă intrată în spațiul aerian al Estoniei. L-am cunoscut pe comandorul Pavelescu (cel din poză) în baza aeriană 86 de la Fetești si i-am remarcat de atunci determinarea ca profesional să demonstreze că de la bordul unui F16 va reuși să doboare o astfel de țintă. Astăzi a demonstrat-o.

Reușita comandorului român este extrem de apreciată la nivelul aliaților, ministrul Apărării din Estonia, colegul meu Hanno Pevkur a ținut să transmită României felicitări. Pentru ca dintr-un avion F16 să fie tras într-o dronă, trebuie îndeplinite simultan o serie de condiții. Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Estonia. Da, România poate. În semn de apreciere pentru ceea ce comandorul Pavelescu a realizat astăzi am propus acordarea emblemei de emisar pentru pace, clasa întâi”, a transmis Miruță.

O dronă care a pătruns în spațiul aerian estonian a fost eliminată deasupra lacului Vortsjarv, a declarat ministrul Apărării al țării, Hanno Pevkur. Resturile dronei au căzut la marginea unui câmp din satul Kablakula, Poltsamaa.

Dispozitivul fără pilot a fost doborât de un avion de vânătoare românesc staționat la baza aeriană din Siauliai, Lituania. „Astfel, astăzi, în jurul orei 11.00, două aeronave F-16 din Detașamentul Carpathian Vipers au fost ridicate în aer de către Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC) Uedem pentru o alertă de Poliție Aeriană în spațiul aerian din zona de responsabilitate. Piloții au identificat ținta și au parcurs toate procedurile de identificare, aprobare pentru angajare și minimizare a riscurilor, după care au lansat o rachetă aer-aer, doborând o dronă”, a explicat MApN.

Citește și VIDEO Marco Rubio laudă deciziile lui Nicușor Dan de sprijinire a SUA ca aliat NATO. ”De mare ajutor”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini greu de privit! Cum a lăsat un cuplu un apartament închiriat în Cluj
Fanatik.ro
A plecat din România, deși avea contractul cu Rapid pe masă! Dezvăluirile fotbalistului la revenirea în SuperLigă
Capital.ro
Apa și canalizarea costă de peste două ori mai mult în unele orașe! Unde sunt cele mai mari tarife din România
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Culiță Sterp este îndoliat! Cristina Mărie, o prietenă de familie, s-a stins din viață la doar 37 de ani
iamsport.ro
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
MediaFlux
Horoscop 8 octombrie 2026. O zi cu întorsături pe care puțini le anticipau! Vin bani, se află un adevăr și o ușă se deschide exact la momentul potrivit
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte