Bolojan pulverizează fosta alianță PSD-PNL si explică ruptura de social-democrați: „Nu au făcut nimic. Nu a fost o coaliție pentru reforme, pentru a face lucrurile mari, ci doar pentru funcții”

Ilie Bolojan a lansat un atac dur la adresa fostei alianțe de guvernare PSD-PNL, despre care spune că a eșuat în misiunea de a reforma statul român și a devenit, în cele din urmă, „o coaliție pentru funcții, nu pentru reforme”.
Filip Stan
20 mai 2026, 22:23
Bolojan pulverizează fosta alianță PSD-PNL si explică ruptura de social-democrați: „Nu au făcut nimic. Nu a fost o coaliție pentru reforme, pentru a face lucrurile mari, ci doar pentru funcții”

Într-un interviu acordat miercuri seara postului B1TV, Ilie Bolojan a susținut că marile coaliții nu sunt, în sine, o problemă într-o democrație parlamentară. Potrivit acestuia, formulele de guvernare sunt dictate de rezultatul alegerilor și de echilibrele politice din Parlament, însă adevărata miză este modul în care aceste alianțe folosesc puterea pe care o primesc de la electorat.

Bolojan a criticat faptul că alianța PSD-PNL, care beneficia de o majoritate confortabilă în Parlament, nu a folosit această forță pentru a rezolva problemele structurale ale României. Acesta a acuzat vechea coaliție că a evitat asumarea unor măsuri dificile, deși situația economică a țării impunea reforme urgente. În opinia sa, guvernarea comună PSD-PNL nu a avut curajul politic de a restructura aparatul de stat și de a introduce reguli stricte de disciplină bugetară.

Vezi și Ilie Bolojan pune pe masă scenariul anticipatelor în plină criză guvernamentală! Mesaj dur de la premierul demis: „PNL nu fuge de o astfel de ipoteză”

Ilie Bolojan susține că tentativa sa de a impune reforme reale a generat tensiuni majore în interiorul coaliției. El a afirmat că, în momentul în care a încercat să combată risipa și să elimine numirile politice făcute pe criterii de loialitate, reacția partenerilor de guvernare a fost negativă.

Credeți că această alianță a stabilității PSD-PNL a fost una de rău augur pentru țară?

„Coalițiile, indiferent cum se fac, nu sunt o problemă. Pentru că uneori trebuie să faci coaliții, nu cele pe care și le dorește un partid sau altul, ci cele pe care ți le dă electoratul. Asta e valabil și pentru un Consiliu Local, și pentru un Consiliu Județean, și pentru Parlament.

Problema este ce face acea coaliție cu forța pe care o are. PNL este pus în situația, pur și simplu, de a nu mai face o coaliție cu PSD datorită unor realități pe care le-am văzut în anii trecuți și le-am văzut și astăzi.

Atunci când faci o coaliție mare, cum a fost cea din 2021, cum a fost cea din 2025, de anul trecut, în care ai o forță parlamentară de 60%, nu faci o coaliție ca cineva să ocupe o funcție și o altă funcție sau să îți împarți funcțiile. Sigur, fiecare partid își asumă niște propuneri, ci faci o coaliție mare ca să rezolvi lucruri mari, problemele pe care le are România: deficitele, prea puțini oameni în economia reală, cheltuieli ale statului disproporționat de mari, favoritismele, sinecurile și extracția de resurse de la stat din anii trecuți.

Aceste lucruri trebuiau rezolvate de către vechea coaliție. Nu au făcut nimic. Și atunci nu a fost o coaliție pentru reforme, pentru a face lucrurile mari, ci a fost o coaliție doar pentru funcții.

Eu am încercat în această perioadă, dacă tot am făcut o mare coaliție și dacă tot nu a fost nimeni doritor să își asume mandatul de premier anul trecut, când se știa ce trebuie făcut — că nu e vorba de decizii bune sau foarte bune, era clar că trebuie să ai niște decizii dificile — am încercat chiar să fac aceste lucruri: să facem reformele de care avea nevoie România și, etapizat, să atac toate problemele, de la cele care țin de creșterea veniturilor, la cele care țin de scăderea cheltuielilor, de reguli care să păstreze disciplina bugetară, de reguli care se aplică la toți și, în ultimul rând, de eliminarea risipei, pentru că fără asta, indiferent cine e la guvernare, nu poți rezolva lucrurile.

În momentul în care am făcut aceste lucruri la modul serios, ați văzut care a fost reacția. Și, așa cum v-am spus, în condițiile în care un partid sau oamenii de decizie din acest partid prioritizează doar interesele personale sau calculele politice, în detrimentul țării, ajungem în situația în care am ajuns.

Deci nu poți să faci o coaliție cu un partid pe problemele mari ale țării cât timp acel partid nu respectă înțelegerile, nu își asumă responsabilitatea, fuge de orice fel de decizie și atunci când trebuie făcute lucrurile cu adevărat corecte nu își asumă deloc aceste lucruri.

Un alt aspect important pe care am încercat să îl corectez a fost ceea ce s-a făcut greșit în anii trecuți, și anume să numești oameni pe funcții care să folosească acea funcție doar pentru extragerea de avantaje, să numești oameni pe funcții ca o formă de recompensă pe salarii mari, care să nu livreze nimic pentru acele salarii.

Și, în felul acesta, oamenii, pe bună dreptate, când văd că banii lor, pe care îi plătesc din greu, muncind de dimineața până seara într-o hală, la linia de producție, nu sunt folosiți corespunzător și este o bătaie de joc în ceea ce îi privește, normal că nu mai au încredere în acele guvernări.

Asta am tolerat în anii trecuți, ceea ce n-am mai tolerat acum. În momentul în care ajungi în situația în care acest guvern a fost dărâmat doar pentru că n-a mai tolerat risipa, vă dați seama că nu mai poți să faci o coaliție din nou în aceleași condiții, dacă obiectivele acelei coaliții nu sunt în regulă pentru țară”, a precizat Ilie Bolojan.

Citește și Ilie Bolojan reacționează dur în scandalul de trafic de influență din programul SAFE: „Ceea ce am făcut în această perioadă, cu siguranță, a deranjat foarte mult”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka, mesaj acid pentru oamenii care o pun la zid. Cum a reacționat când o mamă cu trei copii a jignit-o
Capital.ro
Restricție pentru asociația de proprietari. Împărțirea peste care nu se poate trece la bloc: „Mulți proprietari confundă”
Playtech.ro
Salariile nu mai țin pasul cu scumpirile, românii resimt tot mai puternic criza. 57% dintre angajaţi iau în calcul schimbarea locului de muncă
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Dezvăluiri copleșitoare despre controversatul finanțator din Liga 1: ”A murit sărac! Mitică Dragomir îi mai trimitea bani”
MediaFlux
Mesaje de „La mulți ani” pentru cei care poartă numele de Constantin sau Elena
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi