Vestea anului pentru angajați! Companiile vor putea să împartă până la 15% din profit cu salariații. Ce beneficii fiscale au dacă fac acest lucru

O propunere legislativă adoptată miercuri, 20 mai, la Camera Deputaților prevede că firmele plătitoare de impozit de profit vor putea să împartă anual sau trimestrial, cu angajații, până la 15% din profitul brut. De asemenea, pentru aceste sume care ajung la salariații, se prevede o taxare mai redusă decât în cazul dividendelor și salariilor.
Vestea anului pentru angajați! Companiile vor putea să împartă până la 15% din profit cu salariații. Ce beneficii fiscale au dacă fac acest lucru

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial. Astel, în Codul Fiscal va fi introdus un regim special ce permite participarea salariaților, cu o taxare redusă, la profitul firmelor pentru care lucrează.

Acordarea de venituri din profit va fi posibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții, conform Avocatnet:

  • angajatorul a înregistrat profit brut în exerciţiul financiar pentru care se acordă venituri;
  • angajatorul şi-a îndeplinit obligațiile fiscale scadente către stat;
  • angajatul beneficiar a avut un raport de muncă cu același angajator și o vechime neîntreruptă de minimum 24 de luni, calculată la data
  • efectuării plății (însă numai dacă n-a avut calitatea de acționar, asociat sau administrator în cadrul firmei în ultimii cinci ani anteriori
  • exercițiului financiar pentru care se acordă venitul – practic, se interzice participarea la regimul special a acționarilor, asociaților și
  • administratorilor care au sau au avut recent și calitatea de salariat).

Mai exact, o firmă va putea să aloce cel mult 15% din profitul brut pentru salariați, însă împărțirea banilor nu va fi făcută neapărat în mod egal. Angajatorul va aloca diferite sume în funcție de criterii obiective stabilite prin regulamentul intern sau prin decizia organului de conducere.

Citește și: ANSVSA a descins la British School of Bucharest în Pipera și a găsit dezastru! Peste 60 de kilograme de alimente expirate, unele chiar din 2025, la cea mai scumpă școală privată din România! Deși părinții plătesc zeci de mii de euro pe an pentru copii, instituția îi servește cu pește și carne expirate! Amendă MAXIMĂ și suspendarea activității cantinei și laboratorului de patiserie

Proiectul prevede că angajații care primesc bani din profitul firmei nu vor putea avea salariul redus din acest motiv. Cu alte cuvinte, compania nu va putea compensa bonusurile din profit prin scăderea salariilor. Totodată, suma primită de un salariat din împărțirea profitului nu va putea depăși, într-un an, valoarea totală a salariilor nete încasate de acesta în ultimele 12 luni.

În ceea ce privește taxele, aceste sume ar urma să fie impozitate mai avantajos decât salariile. În prezent, veniturile salariale sunt taxate cu impozit pe venit și contribuții pentru sănătate, pensie și muncă. Noul proiect propune ca banii primiți din participarea la profit să fie considerați „venituri din alte surse” și să fie taxați doar cu 10%, deși în anumite situații poate apărea și obligația plății contribuției la sănătate.

Sistemul ar fi chiar mai avantajos decât cel aplicat dividendelor, care sunt taxate în prezent cu 16%, la care se poate adăuga și contribuția pentru sănătate.

Pentru firme, sumele oferite angajaților din profit, în limita a 15% din profitul brut, vor putea fi trecute la cheltuieli deductibile în anumite condiții.

Citește și: STUDIU: Angajații preferă concediile scurte și dese. Motivul pentru care nu mai vor vacanțe lungi

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Adi Mutu, încântat de transferul lui Radu Drăgușin la Fiorentina: „O mișcare foarte bună!”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că și-a abandonat rolul de președinte: Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție
Playtech.ro
Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi usturătoare. Mulți află abia când primesc plicul acasă
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât pădurile naturale?
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Sindicaliștii sunt nemulțumiți, după ce Bolojan a anunțat că Legea salarizării ajunge în Parlament: „Tot ce am câștigat ar putea fi anulat”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?