Țeapă cu amenzi rutiere pentru viteză. Cum s-a trezit un român sancționat deși nu are nici permis, nici mașină

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău atrage atenţia cu privire la metoda de înşelăciune cu amenda rutieră prin SMS, după ce o persoană care nu deţine un autoturism şi nici permis de conducere valabil a fost avertizată prin telefon că radarele rutiere i-au înregistrat vehiculul rulând cu viteză excesivă
Alina Costache
22 mai 2026, 11:09
Țeapă cu amenzi rutiere pentru viteză. Cum s-a trezit un român sancționat deși nu are nici permis, nici mașină

Țeapă cu amenzi rutiere pentru viteză. Este vorba despre un mesaj trimis de pe un număr de telefon cu prefix străin, iar expeditorul „Ghişeul” înştiinţează destinatarul că este vorba despre o „Notificare privind aplicarea amenzii rutiere”.

„Vehiculul dumneavoastră a fost înregistrat la 15 aprilie 2026 de către echipamentele de supraveghere tehnică rutieră pentru încălcarea legii privind ‘conducere în exces de viteză’. Vă rugăm să faceţi faţă acestei situaţii în termen de 10 zile de la data primirii acestui aviz. În cazul neîndeplinirii termenului, veţi fi amendat cu o amendă şi vehiculul va fi reţinut temporar. Consultaţi imediat: http (…).”, se precizează în SMS.

Citește și: Crucea roșie apărută la semafor i-a pus în dificultate pe șoferi. Ce înseamnă, de fapt

Mesajul a fost făcut ulterior public pe o pagină de socializare.

„Nu am permis de conducere, dar primesc înştiinţare că am condus maşina cu viteză excesivă. Conducere în exces de viteză. În ce lume trăim?”, a scris pe Facebook femeia care a primit SMS-ul.

Citește și: Incendiu devastator în Brăila. O casă a ars, un bărbat a murit și două femei au ajuns la spital

La nivelul IPJ Buzău a fost înregistrată o sesizare de înşelăciune cu amenda rutieră prin SMS, motiv pentru care autorităţile atrag atenţia că Poliţia Română nu transmite notificări pentru plata unor amenzi prin intermediul mesajelor de telefonie mobilă.

 

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?