Titlurile de stat Tezaur și Fidelis, bătute la dobânzi de două bănci! Cât încasezi dintr-un depozit la acestea

Mulți dintre românii dispuși să economisească se întreabă care soluție este mai avantajoasă: titlurile de stat Tezaur și Fidelis sau un depozit bancar? Răspunsul, care i-ar putea surprinde pe unii, este acela că, din punct de vedere al dobânzilor, două bănci bat statul și, prin urmare, îți aduc mai mulți bani în buzunar, pe termen relativ scurt.
Irina Dumitrescu
22 mai 2026, 13:23
Titlurile de stat Tezaur și Fidelis, bătute la dobânzi de două bănci! Cât încasezi dintr-un depozit la acestea

Când vrei să pui bani deoparte, două soluții la îndemână sunt depozitul bancar și cumpărarea unor titluri de stat.

Ministerul Finanțelor, instituția care emite și gestionează titlurile de stat, atrage prin dobânzi neimpozabile de peste 7,4 la sută, atât la Fidelis, cât și la Tezaur. Aceste dobânzi au o scadență de cinci sau șase ani, iar termenele mai scurte presupun randamentele mai mici.

Astfel, în cazul Fidelis, indiferent de perioada de constituire, datorită listării pe Bursa de Valori București (BVB), dobânda la lei pe doi ani este 6,4% pe an și crește considerabil, la 7,4%, pentru donatorii de sânge. Dobânzile la titlurile pe patru ani sunt de 7%, iar pentru șase ani, de 7,5%. În funcție de maturitate, dobânzile la titlurile de stat Fidelis merg până la 6,5%, notează economica.net.

În cazul titlurilor de stat Tezaur în lei, aflate încă în perioada de subscriere, dobânzile la un an sunt de 6,3%, la trei ani – 6,9%, iar la 5 ani – 7,4%.

În prezent, cele mai mari dobânzi sunt 7,5% la Fidelis în lei pe șase ani și 7,4% la Tezaur pe cinci ani.

Prin comparație, două bănci oferă dobânzi de 7% pentru perioade de constituire a depozitelor de sub un an. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să ții blocați banii, timp de cinci-șase ani, în titluri de stat pentru a obține un randament de 7%, impozabil cu 10% din dobânda acumultă până la scadența depozitului.

Astfel, Exim Banca Românească oferă dobânzi de până la 7% pe an pentru economiile în lei prin intermediul campaniilor promoționale pentru Depozitul PLUS și Depozitul PLUS START.

Cele mai importante opțiuni și dobânzi disponibile sunt: Depozitul PLUS (7 luni): Ofertă standard cu o dobândă fixă de 6,70% pe an. Suma minimă este de 500 de lei, iar fondurile trebuie să fie noi. Depozitul PLUS START (7 luni): Pentru clienții care deschid un cont curent în cadrul unui pachet, banca oferă o dobândă promoțională majorată, de până la 7% pe an. Banca oferă și bonus de dobândă pentru sume mari: pentru depozitele de peste 100.000 lei, banca acordă automat un bonus de dobândă (de la +0,15%) peste rata standard.

Beneficiile incluse sunt următoarele: dobânda este fixă pe toată perioada, comision zero de retragere în numerar la scadență pentru depozitele cu maturitate de peste 180 de zile, posibilitatea de constituire și administrare prin platformele de Internet și Mobile Banking.

Citește și Vestea anului pentru angajați! Companiile vor putea să împartă până la 15% din profit cu salariații. Ce beneficii fiscale au dacă fac acest lucru

La tbi Bank, clienții pot beneficia acum de dobânzi de până la 7% pe an pentru depozitele în lei, consolidând poziția tbi bank printre cele mai atractive oferte de economisire de pe piața din România. Noua ofertă include 6,5% dobândă pentru depozitele pe 1 lună 6,7% pentru depozitele pe 3 luni, 6,9% pentru depozitele pe 5 luni, 7% pentru depozitele pe 6, 9 și 12 luni.

Tot tbi Bank oferă un depozit pentru clienții persoane fizice în euro, cu o dobândă de 2,5% pe an pentru o perioadă de 3 luni, disponibil prin canalul offline al băncii. Ca parte a unei campanii promoționale valabile până la finalul lui iulie 2026, clienții care aleg una dintre perioadele de depozit menționate mai sus și își retrag banii înainte de scadență vor păstra în continuare jumătate din dobânda acumulată până în acel moment.

De pildă, un client care depune 50.000 de lei pentru 12 luni, la o dobândă anuală de 7%, ar obține la scadență o dobândă brută de 3.500 de lei. Chiar și în cazul în care depozitul este lichidat anticipat după 10 luni, clientul ar păstra aproximativ 1.458 de lei dobândă brută prin mecanismul oferit de bancă.

Mai multe bănci din România oferă dobânzi de peste 6,5% pe an la depozitele în lei, dar acestea sunt în general excepții și vin la pachet cu anumite condiții, cum ar fi constituirea exclusiv online, sume noi atrase sau direcționarea salariului. Cele mai mari dobânzi actuale pe piață le găsim la ProCredit Bank, randament de până la 6,60% pe an pentru depozitele la termen constituite în lei pe o perioadă de 6 luni, Libra Bank, cu o dobândă de 6,6% totală (echivalentul a 6,1%) p.a.) pentru economiile pe o perioadă de un an și o lună și Banca Transilvania care poate ajunge și la 6,75% p.a. exclusiv pentru anumite campanii cu maturități mai lungi, mai precizează sursa citată.

Pentru maturități puțin mai mici, dobânzile variază frecvent prin campanii promoționale dedicate mediului digital (ex. Exim Banca Românească, tbi Bank). Practic, dacă luăm ca reper depozitul pe 12 luni, avem cel puțin patru bănci care oferă dobânzi mai mari decât titlurile de stat în lei care au aceeași scadență.

Depozitele totale ale gospodăriilor populației la bănci au ajuns la un sold cumulat de aproximativ 673 de miliarde de lei la sfârșitul lunii martie 2026. Acestea se împart în economii în lei și valută, fiind publicate lunar de Banca Națională a României. Astfel, depozitele în lei au ajuns la aproximativ 269,2 miliarde de lei (reprezentând o dinamică anuală în creștere cu 6,2%), iar cele în valută (exprimate în lei) la aproximativ 144,4 miliarde de lei (o creștere de 1,2% comparativ cu luna precedentă).

Citește și Vestea momentului pentru tinerii care vor o casă! Suma colosală pusă la bătaie de Uniunea Europeană

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Doi jucători olteni au primit convocarea lui Hagi, dar și-au programat nunta în aceeași săptămână! Situație incredibilă la națională
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Diferența dintre recesiune și criză economică, tabel explicativ. Ce se poate întâmpla dacă România rămâne fără bani din exterior
Adevarul
Cine este Max Korzh, rapperul din Belarus care umple Arena Națională. Fanii săi s-au luat la bătaie în Centrul Vechi
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Ministerul Muncii, anunț privind modificările la vechimea în muncă de la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi