Tragedie în Caracal. Două femei au fost îngropate de vii sub moloz. Una dintre ele a decedat

Un zid s-a prăbuşit, sâmbătă, la Caracal, peste două femei de origine rromă care căutau fier vechi şi le-a îngropat sub moloz. Pompierii sosiţi la faţa locului au reşit să salveze doar una dintre cele două femei.
Iulian Tudor
31 aug. 2013, 13:39
Tragedie în Caracal. Două femei au fost îngropate de vii sub moloz. Una dintre ele a decedat

Accidentul a avut loc în jurul orelor 12.00 în timp ce femeile se aflau la furat de fier vechi în incinta fostei Fabrici de Nutreţuri Combinate, aflată la ieşirea din Caracal spre municipiul Slatina.

La locul accidentului a intervenit detaşamentul de pompieri Caracal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. La momentul sosirii la faţa locului, pompierii au găsit două femei de origine rromă îngropate sub un maldăr de moloz, scrie adevărul.ro.

Mai precis, una dintre cele două femei, de 36 de ani, era prinsă sub dărâmături până la brâu şi era în stare conştientă, fiind extrasă rapid de sub dărâmături. Cea de-a doua femeie însă, în vârstă de 37 de ani, era îngropată până la gât.

„Intervenţia a fost riscantă deoarece una dintre cele două persoane surprinse sub dărâmături se afla într-o stare foarte gravă încă de la momentul sosirii noastre la locul accidentului. Este vorba despre o femeie de 37 de ani, din localitate, care se afla prinsă sub moloz până în zona gâtului. Ambulanţierii prezenţi şi ei aici au acordat de urgenţă primele îngrijiri medicale şi au efectuat manevre de resuscitare timp de aproape 50 de minute, dar totul s-a dovedit în zadar deoarece victima nu a mai putut fi salvată”, a precizat plutonier Dan Nedeloiu din cadrul ISU Olt.

DailyBusiness
Donald Tusk: „Fără Polonia, statele scandinave, republicile baltice și România ar fi dificil să realizezi ceva în această «confruntare a civilizațiilor» cu Rusia”
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Record: Florin Tănase i-a cerut împrumut lui Gigi Becali o sumă care l-a lăsat cu gura căscată până și pe finanțatorul FCSB. Exclusiv.
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Poți intra la liceu dacă ai o medie mică la Evaluarea Națională? Ce prevede regulamentul în 2026
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Blocaj în negocieri privind Guvernul! Liderii partidelor, discuții aprinse la Vila Lac
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?