Președintele Nicușor Dan se pregătește să anunțe un nou premier, iar numele cel mai vehiculat este cel al consilierului prezidențial Eugen Tomac, potrivit surselor politice.
Analiștii avertizează că o formulă condusă de Eugen Tomac este riscantă pentru țara noastră dat fiind că va avea dificultăți majore de a strânge voturile necesare în Parlament, pe fondul refuzului categoric al PNL de a susține un executiv din care fac parte social-democrații.
Sociologul Vladimir Ionaș afirmă că Eugen Tomac va strânge destul de greu majoritatea, având în vedere că PNL nu va vota un executiv din care face parte PSD.
„Prima întrebare este dacă un astfel de guvern va fi susținut. Este destul de complicat de spus, deoarece decizia internă a PNL este că, dacă dintr-un guvern face parte PSD, partidul nu va vota acel executiv. Asta ar însemna că toate celelalte formațiuni mai mici, plus USR, ar trebui să voteze un asemenea guvern.
Poate că această propunere este lansată tocmai pentru a testa o mișcare destul de riscantă. Rămâne de văzut dacă ar putea trece cu ușurință.”, spune Vladimir Ionaş.
Tomac este strâns legat de viața politică din România, fiind ales europarlamentar pe listele Alianței Dreapta Unită (ADU) formată din USR, PMP și Forța Dreptei la alegerile din 9 iunie 2024.
„Eugen Tomac are și un trecut politic, așa că nu putem spune că vorbim despre un tehnocrat. Ori, promisiunea a fost că se va încerca formarea unui guvern condus de un tehnocrat, care să poată împăca toate taberele.”
Dacă va exista o a doua propunere, este posibil ca Nicușor Dan să insiste asupra unui tehnocrat.
„Evident, această variantă are legătură și cu faptul că președintele nu își dorește sub nicio formă alegeri anticipate. O eventuală respingere în Parlament nu ar duce automat la anticipate. Din contră, ar putea genera noi negocieri care să conducă la o altă formulă guvernamentală.
Constituția îi permite președintelui să dizolve Parlamentul în anumite condiții, dar nu îl obligă să facă acest lucru. Din declarațiile sale, pare că nu își dorește o asemenea soluție. Repet însă: sunt foarte multe semne de întrebare. În privința acestei posibile nominalizări a lui Eugen Tomac, este greu de văzut cum ar putea fi adunată majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului. Totuși, nu cred că premierul va proveni din PSD. Probabil că partidul nu dorește să își asume integral costurile politice ale măsurilor care urmează.”, spune Vladimir Ionaş.
În același timp, PSD lucrează deja la un program de guvernare.
„PSD trebuie să lucreze la un program de guvernare, pentru că este singurul partid care a afirmat că poate construi această majoritate, chiar dacă nu își dorește ca ea să fie formată exclusiv în jurul partidelor pro-occidentale.”
„Desigur, ar fi un moment interesant pentru politica românească, însă ar fi foarte dificil de obținut voturile necesare în Parlament. Mulți reprezentanți ai partidelor politice s-ar teme să voteze o asemenea formulă, din cauza reacției propriului electorat.”, concluzionează analistul.
Decizia președintelui ar urma să fie comunicată mai repede decât era așteptat, iar Andrei Țăranu consideră că premierul ar putea fi votat chiar la a doua propunere.
„Nicuşor Dan a avut un rol în prăbuşirea Guvernului, măcar prin pasivitate, ar trebui să îşi asume o parte din responsabilitate. Eu sunt convins că o să rezolve într-un fel sau în altul, deşi nu o să fie Ilie Bolojan sau USR la Guvernare.
Poate rezolva cu un tehnocrat, poate nu o să fie prima propunere, dar la a doua, Parlamentul o să voteze absolut orice, pentru că nu vor alegeri anticipate.”, a declarat Andrei Ţăranu (SNSPA) pentru „Adevărul”.
Analistul politic Cristian Preda spune că responsabilitatea este în acest moment în mâna preşedintelui în lipsa unui consens între taberele politice care ar putea prelua guvernarea. PNL-USR sau PSD-UDMR.
„Partidele au reiterat poziții exprimate deja. Președintele a rămas tăcut. E ceva eronat aici. Sigur că Nicușor Dan e obligat să calculeze ce șanse are să treacă guvernul pe care-l va alcătui cel căruia îi încredințează mandatul de a-l forma. Dar misiunea este a candidatului, nu a mandatarului.
Dacă nu strânge voturile, nu va avea ucaz de numire în funcție. Și va fi însărcinat altcineva. Efortul președintelui de a asculta pe toată lumea trebuie salutat cum se cuvine. Rămâne să vedem cine va fi cel pe care-l vor vota ca prim-ministru și dacă va fi, ca ei, un necunoscut sau, dimpotrivă, cineva cu vechime în lumea politică.”, a scris Cristian Preda pe platforma comunitatealiberală.ro.