Venituri înghețate ale populației, inflație din două cifre, dependență uriașă de fondurile europene și o criză politică prelungită, deloc sănătoasă pentru economie. Acesta așa arată România la sfârșit de mai 2026, iar un reputat economist spune că sunt, din nefericire, perspective pentru ”un scenariu similar cu criza grecească din 2011”.
Radu Georgescu subliniază, într-o postare fără menajamente, că avertizează de patru ani în legătură cu acest pericol, însă semnalul de alarmă nu a fost auzit, se pare, de cine trebuie.
”De 4 ani explic periodic, pe rețelele sociale, că România se îndreaptă spre un scenariu similar cu criza grecească din 2011.
Acum 4 ani, eram vreo zece persoane pe aceasta pagină și comentam acest lucru.
La TV se spunea că România este tigrul economic”, scrie Georgescu, pe Facebook.
Același economist vine apoi cu argumente concrete din zona unui grup grec foarte activ în România, unde are zeci de magazine. Informația esențială? Consumul a scăzut dramatic!
”Săptămâna aceasta, CEO-ul Fourlis Holdings – grupul grec care detine în România INTERSPORT (40 de magazine – produse sportive), Foot Locker (8 magazine – încălțăminte) și Holland & Barrett ( suplimente) — a prezentat rezultatele trimestriale.
Și a spus, negru pe alb: România din 2026 seamănă cu Grecia din 2011.
Vânzările au scăzut 30% în trimestrul 2 din 2026 comparat cu 2025
Ce se mai vinde?
Doar produsele cu oferte mari și reduceri agresive.
Adică exact comportamentul consumatorului aflat în criză: nu mai cumpăr ce vreau, cumpăr ce e la reducere.
Tot el spune ca încrederea românilor este la cel mai scăzut nivel din 2011”, precizează Radu Georgescu.
Analiza făcută de economist continuă cu pronosticul îngrijorător: se profilează o criză profundă.
”De ce contează ce spune Fourlis?
Pentru că Fourlis Holdings nu este un analist de pe FB care scrie articole economice, politice și, din când în când, mai pune poze cu pisici.
Este o companie cu vizibilitate directă în buzunarul românului – vinde echipament sportiv, încălțăminte și suplimente alimentare prin zeci de magazine fizice.
Când vânzările lor scad cu 30%, nu e o problemă contabilă. Este un semnal macroeconomic real: românii au început să taie din cheltuieli.
Mai mult, Fourlis operează și magazinele IKEA din Grecia și Bulgaria — deci CEO-ul lor știe exact cum arată o economie înainte să intre în criză profundă.
Și spune că România arată exact așa”, arată Georgescu.
Pe de altă parte, același economist subliniază că va fi cu adevărat speriat în ziua în care ”un CEO dintr-o companie turcă spune că România seamănă cu Turcia”.
”Sincer, comparația cu Grecia din 2011 nu este cea care mă sperie
Grecia are o ancoră care se cheamă euro.
Când Grecia a intrat în criză, cursul valutar era fix.
Grecii au suferit prin șomaj și austeritate — dar economiile lor nu s-au evaporat peste noapte.
România are leu. Iar leul este… folosit doar in Romania
Mă voi speria cu adevărat în ziua în care voi citi că un CEO dintr-o companie turcă spune că România seamănă cu Turcia.
De ce Turcia?
• Cursul euro/liră turcească a crescut de 5 ori în ultimii 5 ani
• Inflația cumulată depășește 300%
• Un turc care în 2020 avea 100.000 de lire la bancă, în 2026 mai are, în termeni reali, echivalentul a 20.000 de lire
Acesta este scenariul care distruge economii, clase de mijloc și generații întregi.
Grecia a suferit.
Turcia s-a prăbușit.
În timp ce jumătate de Românie își face planuri de vacanță și calculează drumul spre Thassos, grecii vin și ne spun că ni se prăbușește economia exact ca în Zorba Grecul.
Parcă văd la vara pe plajă români în Thassos, spărgând farfurii, dar nu de bucurie, ci de la nervi când se uita la inflația din România, cursul euro etc.
Cum ar spune grecul:
Opaaa!”, explică Georgescu.