Seniorii, victime tot mai dese ale escrocilor: „Vedem tot mai des seniori care pierd economiile de o viață în urma unor fraude”

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în parteneriat cu ING Bank România, lansează miercuri, 28 mai 2026, Campania națională de educație financiară și securitate cibernetică dedicată seniorilor care se va desfășura în București, Brașov, Constanța, Timișoara. Evenimentul de lansare va avea loc la București, la Mille 18 Events, pe strada Constantin Mille nr. 18, începând cu ora 17.00 și va reuni peste 100 de seniori din București, specialiști în prevenirea fraudelor bancare, reprezentanți ai mediului bancar și ai societății civile, într-un demers menit să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen aflat în creștere accelerată: escrocheriile online și telefonice care vizează persoanele în vârstă.
Alina Costache
27 mai 2026, 13:08
Seniorii, victime tot mai dese ale escrocilor: „Vedem tot mai des seniori care pierd economiile de o viață în urma unor fraude”

Ambasadorul campaniei este Sanda Țăranu, una dintre cele mai respectate figuri ale televiziunii din România, simbol al eleganței și credibilității în spațiul public.

„Seniorii nu trebuie să se simtă singuri sau depășiți în fața tehnologiei. Cred că informarea și dialogul sunt cele mai importante forme de protecție, iar această campanie poate face o diferență reală în viața multor oameni”, a declarat Sanda Țăranu.

La conferință și la workshopurile interactive vor participa:

Alexandra Dobre, președintele Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă;
Raluca Voicu, expert în prevenirea fraudelor în cadrul ING Bank România;
Cristina Jugănaru, Office Manager sucursala Victoriei;
Anca Mănăstireanu, Office Manager sucursala Dorobanți.

Concluziile celui mai amplu studiu din România privind fraudele online în rândul seniorilor, precum și cele mai frecvente metode folosite de infractorii cibernetici: phishing, spoofing, apeluri false „din partea băncii”, linkuri frauduloase, aplicații-capcană și scheme false de investiții, va fi lansat în cadrul campaniei în luna iunie.

„Vedem tot mai des seniori care pierd economiile de o viață în urma unor fraude construite extrem de sofisticat, bazate pe manipulare emoțională și încredere. Educația digitală și financiară nu mai este opțională, ci o formă esențială de protecție socială”, a declarat Alexandra Dobre, președintele Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă.

Fenomenul fraudelor digitale este în creștere accelerată. Potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică, fraudele de investiții au devenit unele dintre cele mai răspândite tipuri de înșelătorii online la nivel european. Date recente arată că:

1 din 3 români a fost vizat de tentative de phishing în ultimul an;
aproximativ 60% dintre utilizatori nu pot diferenția un site bancar real de unul clonat;
atacurile de phishing reprezintă aproape jumătate dintre incidentele de fraudă digitală raportate;
seniorii sunt printre cele mai vulnerabile categorii, fiind frecvent ținta apelurilor false și a manipulării emoționale.
Specialiștii atrag atenția că fraudele moderne folosesc inclusiv inteligență artificială, clonare vocală și identități false pentru a câștiga încrederea victimelor.

„Fraudatorii devin din ce în ce mai sofisticați, iar metodele folosite exploatează emoțiile și încrederea oamenilor. Prin această campanie ne dorim să oferim seniorilor instrumente concrete pentru a recunoaște pericolele și pentru a se proteja”, a declarat Raluca Voicu, expert în prevenirea fraudelor în cadrul ING Bank România.

Campania va continua în următoarele luni și în alte trei orașe din țară, prin sesiuni gratuite de educație digitală și securitate financiară dedicate persoanelor vârstnice.

Evenimentul din 28 mai include:
• conferință de presă;
• workshop practic pentru seniori;
• demonstrații și exemple reale de tentative de fraudă;
• sesiuni de întrebări și răspunsuri cu specialiști în securitate bancară și digitală.

 

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Mihai Rotaru dezvăluie momentul în care a vrut să plece de la Universitatea Craiova: „Le-am spus lui Pavel Badea și Sorin Cârțu că e gata!”
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Ai observat un punct albastru pe telefonul tău Android? Ce semnifică noul indicator introdus de Google
Adevarul
De ce evită tot mai mulți români să vorbească cu vecinii și cum a dispărut ideea de comunitate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ionuț, un tânăr de 22 de ani din Prahova, este căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors
iamsport.ro
O veste bună și una foarte proastă pentru suporterii Stelei
MediaFlux
SUA retrag avioane, distrugătoare și submarine din NATO. Motivul, reducerea prezenței militare americane în Europa
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți