Tentativa de fraudă a fost descoperită sâmbătă, 7 noiembrie, în timpul concursului de admitere organizat la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, bărbatul ar fi folosit un sistem special pentru transmiterea și recepționarea informațiilor la distanță. Echipamentul era alcătuit dintr-un dispozitiv Wi-Fi, o cameră video de mici dimensiuni, un emițător și o microcască.
Anchetatorii susțin că, prin intermediul camerei ascunnse, candidatul ar fi filmat subiectele probei scrise și le-ar fi transmis unei persoane în exteriorul sălii. Ulterior, acesta ar fi primit răspunsurile prin intermediul căștii pe care o avea asupra sa.
Comisia de supraveghere a observat dispozitivele și a decis eliminarea candidatului din concurs. Polițiștii au fost sesizați, iar în urma cercetărilor bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Bărbatul este cercetat pentru infracțiunea de divulgare de informații secrete de serviciu și neoublice. Ancheta continuă pentru identificarea persoanei care i-ar fi transmis răspunsurile și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost pus la punct sistemul de fraudare.
Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Reprezentanții IPJ Prahova au reacționat printr-un mesaj ironic, după ce candidatul a fost prins: „A vrut să intre în Poliție. A și intrat, dar în arest, nu în școală”.+