Răzvan Dumitrescu și-a anunțat demisia de la Antena 3 CNN, în direct, după 16 ani: „Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o”/ Victor Ciutacu: „Nu-i vreo conspiraţie, e optimizare…”

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct la Antena 3 CNN, că pleacă de la postul de televiziune pentru care a lucrat timp de 16 ani.
Bianca Bocioacă
01 iun. 2026, 07:23
Răzvan Dumitrescu și-a anunțat demisia de la Antena 3 CNN, în direct, după 16 ani: „Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o”/ Victor Ciutacu:
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu și-a dat demisia de la Antena 3 CNN

După 16 ani de Antena 3 CNN, Răzvan Dumitrescu a plecat de la acest post de televiziune. Jurnalistul a făcut anunțul în direct, în cadrul ultimii sale emisiuni de duminică seară.

La finalul emisiunii, jurnalistul a ținut să le mulțumească atât celor din regie și redacție, cât și publicului care l-a urmărit constant, încă de la debutul său în televiziune, alături de Andreea Esca.

Citește și: Reacția lui Călin Georgescu după ce drona rusească care s-a prăbușit în Galați: „Țara noastră se menține în picioare prin rugăciune, prin sfinții ei și prin râuri”

„De 16 ani, realizez emisiuni la Antena 3, apoi la Antena 3 CNN. Au fost 16 ani intenși, conectat non-stop la evenimentele pe care le-am trăit împreună, cu sentimente contradictorii, cu emoție, alteori cu stupoare, revoltă sau furie. Reacții absolut normale la situații mai puțin normale sau chiar anormale, pe care vi le-am prezentat în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o și pentru încrederea pe care am simțit-o, în toți acești ani, din partea dumneavoastră.

Astăzi nu a fost doar ultima ediție a emisiunii „Subiectiv”, ci, în același timp, și ultima emisiune pe care am realizat-o la Antena 3 CNN. Le mulțumesc colegilor din redacție și întregii echipe pentru toți acești ani minunați. Gând bun tuturor și mult succes în continuare! Rămân în presă și voi fi mereu alături de voi, dar într-un alt mod. Veți afla detalii în curând. Mulțumesc, Antena 3 CNN, mulțumesc, dragi colegi, mulțumesc, dragi telespectatori și, desigur, mulțumesc, dragi invitați”, a zis Răzvan Dumitrescu.

Citește și: Sebastian Ghiță îl desființează pe ministrul Radu Miruță după dezastrul de la Galați: „Îl declar NUL!”

Cine este Răzvan Dumitrescu

Răzvan Dumitrescu este unul dintre cele mai recunoscute nume din jurnalismul politic din România, având o carieră de peste două decenii în televiziune.

Înainte de Antena 3, a fost o figură importantă a postului Realitatea TV. Anterior a fost la SOTI TV, în anii ’90, apoi a urmat un periplu prin presa scrisă și radio. A realizat și emisiuni de analiză politică și inteviu la B1 TV și TVR.

Victor Ciutacu: „Nu-i vreo conspirație, e optimizare…”

„A plecat Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 CNN. Dincolo de faptul că retragerea lui de pe sticlă (sper că temporară) e o pierdere pentru televiziune, nu am amănunte spectaculoase de dat publicității și nici nu e treaba mea să comentez politica de cadre a postului tv pe unde am trecut și eu.
Altceva mă interesează în povestea asta. Mai exact, politica deliberată și coordonată de a scoate de pe sticlă generația noastră, a celor care au intrat în presă în primii ani de după Revoluție și au înlocuit treptat, la vârf, generația dinozaurilor. Urmată de înlocuirea în grilele de programe cu lupi tineri și dornici de afirmare. Știu narativul oficial, suntem prăfuiți, s-a saturat lumea de noi, nu mai facem audiențe ca altădată, suntem blazați, se simte nevoie de un suflu tânăr, altfel ne omoară online-ul și social media. Ăsta e un bla-bla corporatist de doi bani.
Realitatea e alta. În esență, noi, cei vechi, trebuie să ne luăm viteză pentru un cumul cinic de motive. Suntem cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații, știu și respectă interesele patronale și politice, dar nu înghit pe nemestecate înaltele comandamente. Pentru că, pe scurt, noi suntem mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi. Tuturor ni se caută și/sau ni se pregătesc înlocuitori. Care, odată ce ajung titulari pe post, ce să vezi, cu extrem de puține excepții, nici nu ridică acul pe graficele de audiență, nici nu împrospătează aerul în incintă, nici nu aduc public nou. Dar sunt dornici de afirmare, de parvenire și sunt infinit mai docili.
În concluzie, nu-i vreo conspirație, e optimizare…”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormântarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Record absolut! Câte milioane de români au văzut, la miezul nopţii, golul de 2-1 din semifinala CM Argentina – Anglia transmisă de Antena 1
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Caniculă și furtuni în România. ANM anunță temperaturi de până la 37 de grade. Județele vizate de Codul galben
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Admitere facultate 2026. Cele mai căutate specializări la universitățile din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?