Proiectul noii legi a salarizării scoate în stradă angajații din Sănătate. Sindicaliștii Sanitas vin la București din toate colțurile țării pentru a protesta

Sindicaliștii SANITAS protestează miercuri față de noua lege a salarizării pe care o consideră inechitabilă și incompletă. Angajați din Sănătate și Asistență Sociale vin la București din toate conlțurile țării pentru a-și striga nemulțumirile.
Loredana Brumă
03 iun. 2026, 09:03
Proiectul noii legi a salarizării scoate în stradă angajații din Sănătate. Sindicaliștii Sanitas vin la București din toate colțurile țării pentru a protesta

Proiectul noii legi a salarizării unitare a stârnit un val de nemulțumiri în rândurile angajaților din Sănătate și Asistență Socială. Sindicaliştii susţin că, pentru mai mult de jumătate dintre salariaţi, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea. Sute de angajaţi din sistem anunţă miercuri pe reţelele de socializare că se întreaptă către Capitală pentru a protesta.

Proiectul noii legi a salarizării scoate în stradă angajații din Sănătate. Sute de oameni vor fi miercuri în Piața Victoriei

Sute de sindicalişti din Arad, Sălaj, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Constanţa, Iaşi, dar şi din alte judeţe anunţau, miercuri dimineață, pe reţelele de socializare, că sunt în drum spre Bucureşti,pentru a participa la protestul organizat de Federaţia Sanitas față de noua lege a salarizării.

„Forma făcută publică reprezintă cea mai proastă variantă a viitoarei legi şi este departe de angajamentele şi principiile discutate cu reprezentanţii guvernului în ultimele luni de negocieri.

Reducerea sporurilor loveşte direct în veniturile reale ale celor care lucrează în condiţii dificile, în ture, în regim de asigurare a continuităţii şi sub presiune. Compensaţiile propuse nu acoperă pierderile şi nu reechilibrează impactul financiar. Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul”, au transmis sindicaliştii SANITAS, într-un comunicat de presă.

Citește și Se modifică din nou legea salarizării bugetarilor. De ce vor pierde militarii norma de hrană și ce se întâmplă cu sporul de diriginte la profesori. Ministrul interimar al Muncii vine cu explicații

Sindicaliștii spun că noua lege a salarizării unitare nu este echitabilă și nici completă.

”Nu tratează echilibrat categoriile profesionale şi creează noi diferenţe şi noi nedreptăţi în sistem. Mai mult, este o lege incompletă – există categorii de salariaţi care pur şi simplu au fost omise.

Diferenţa dintre ceea ce SANITAS a negociat luni de zile împreună cu Ministerul Sănătăţii şi ceea ce este prezentat acum este majoră şi greu de explicat. Nu putem considera acest proiect rezultatul unui dialog social real atunci când elementele esenţiale discutate şi asumate în procesul de negociere nu se regăsesc în forma introdusă de Ministerul Muncii în procesul de transparenţă decizională. Avertizăm Guvernul – indiferent dacă este vorba de actuala echipă interimară sau de următoarea – că nu este posibil să ceară stabilitate, performanţă şi asumare din partea angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, în timp ce construieşte un mecanism salarial care reduce veniturile şi adânceşte inechităţile”, au mai transmis sindicaliştii SANITAS în comunicatul de presă.

Liderul Federației SANITAS cere retragerea proiectului și reluarea imediată a negocierilor.

„SANITAS solicită retragerea proiectului în forma actuală şi reluarea imediată a negocierilor reale, pe baza angajamentelor asumate şi a respectului faţă de angajaţii din Sănătate şi din Asistenţă socială (…) Negociem pe acest subiect de doi ani şi n-aţi respectat niciuna dintre cele trei forme la care aţi ajuns după discuţiile cu partenerii sociali”, a declarat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei SANITAS din România.

Reamintim că ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a prezentat recent proiectul noii legi a salarizării, care a fost supus dezbaterii publice.

Angajaţii din sistemul sanitar se strâng în Piața Victoriei și vor picheta Parlamentul. Protestul urmează să înceapă la ora 10.00

Protest al sindicaliştilor şi la Ministerul Finanţelor

Sindicaliștii din finanțe, membrii ai Federației Solidaritatea, protestează miercuri, timp de două ore, în fața Ministerului Finanțelor, nemulțumiți de noul proiect privind Legea salarizării.

Într-o adresă transmisă Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor, sindicaliștii solicită majorarea cu 50% a coeficienților de salarizare propuși pentru personalul din Ministerul Finanțelor și instituțiile din subordine, precum și legiferarea unui statut al profesiei pentru personalul din MF și instituțiile subordonate, care nu au un astfel de statut.

Ei se declară revoltați de modalitatea de calcul propusă pentru baza de raportare, de 4.100 de lei, și cer raportarea obligatorie a valorii de referință la salariul minim brut pe economie, și un mecanism transparent și automat de indexare.

În cazul în care solicitările lor nu vor fi luate în considerare, sindicaliștii vor anunța și alte acțiuni de protest.

Protestul va avea loc în fața Ministerului Finanțelor, între orele 11:00 – 13:00.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Au marcat 19 goluri și au primit 7, iar finala e pe 19.07! Cele mai tari coincidențe înainte de finala Cupei Mondiale 2026, Spania – Argentina
Capital.ro
Telefonul mobil îți poate afecta mâinile fără să-ți dai seama. Medicii avertizează asupra afecțiunilor provocate de utilizarea excesivă
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România