Ponta îi răspunde lui Băsescu pe tema Roşia Montană: Este bună ideea referendumului

Victor Ponta i-a răspuns lui Traian Băsescu privind Roşia Montană, premierul afirmând că ideea referendumului, în care populaţia să-şi spună părerea privind exploatarea minieră, lansată de şeful statului este "foarte bună".
Romania TV
02 sept. 2013, 10:05
Ponta îi răspunde lui Băsescu pe tema Roşia Montană: Este bună ideea referendumului

„Dacă preşedintele ţării, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum (privind Roşia Montană n.r.) cred că este o idee foarte bună. Înainte de referendum în cadrul Parlamentului cu toţi cei care au opinii pro, contra este locul ideal de dezbatere, după care mergem la referendum„, a declarat, premierul Victor Ponta.

El a precizat că a luat, ca premier, o decizie „curajoasă şi controversată”, faţă de care îşi asumă şi criticile.

Citeşte şi Ponta: Votul meu de deputat va fi ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană

Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

„Referitor la proiectul de lege referitor la Roşia Montană, vreau să explic încă o dată punctul de vedere al Guvernului. Noi nu am adoptat proiectul existent în perioada 2011. Faţă de guvernul PDL, guvernul actual a renegociat trei aspecte suplimentare: investiţii suplimentare în mediu, mărirea participaţiei statului până la 25% şi creştere redevenţei. Eu am luat o decizie curajoasă şi controversată. Îmi asum criticile. Dacă ministerele nu emiteau autorizaţiilr, companiile implicate ne dau în judecată şi cer despăgubiri statului român sumele previzionate, circa 2 miliarde de dolari”, a mai precizat Victor Ponta.

Citeşte şi Voicu: E posibil ca reprezentanţii societăţii civile să fie invitaţi la dezbaterile privind Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele. Ba mai mult, Băsescu îl întreabă pe premier câţi bani a luat ca să semneze pentru Roşia Montană.

Chestionat de jurnalişii prezenţi la conferinţă privind întrebarea pusă de Traian Băsescu legat de câţi bani a luat ca să semneze pentru Roşia Montană, răspunsul lui Victor Ponta a fost tăios: „Ştie el. Absolut nimic nu am luat. El poate să răspundă? Oricâte jigniri îmi va aduce, eu nu-i răspund. Dacă exista curaj în ultimii zecei ani se transmitea sau se respingea proiectul”.

Citeşte şi Ponta: Decizia finală privind proiectul Roşia Montană poate fi luată doar de Parlament

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte