Premierul desemnat de Nicuşor Dan va avea o misiune aproape imposibilă în Parlament

Premierul pe care președintele Nicușor Dan îl va trimite în fața Parlamentului va avea nevoie de o majoritate greu de construit, într-un Legislativ fragmentat și marcat de tensiunile apărute după căderea Guvernului Bolojan.
Viorel Dobran
04 iun. 2026, 09:37
Premierul desemnat de Nicuşor Dan va avea o misiune aproape imposibilă în Parlament

Președintele Nicuşor Dan va ieși, în cursul zilei de joi, să anunțe premierul desemnat și aproape sigur acesta va fi Eugen Tomac. În ciuda negocierilor formale și informale din aceste zile, președintele Nicușor Dan nu a reușit să obțină o majoritate, dar chiar și așa îl va propune pe Eugen Tomac, motivul fiind acela că vrea să pună presiune asupra partidelor din Parlament.

 

Pentru ca un nou Cabinet să fie învestit, candidatul la funcția de prim-ministru trebuie să strângă minimum 233 de voturi în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.

Configurația actuală arată că niciun partid nu poate impune singur o formulă guvernamentală. PSD rămâne cel mai mare partid parlamentar, cu 128 de aleși în cele două Camere, urmat de AUR, cu 90. PNL are 76 de parlamentari, USR are 59, iar UDMR controlează 31 de mandate. La acestea se adaugă grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, cu 17 mandate, dar și parlamentarii SOS, POT, PACE și neafiliații, care pot deveni decisivi în anumite scenarii.

În Camera Deputaților, PSD are 92 de mandate, AUR 62, PNL 54, USR 40, UDMR 21, grupul minorităților naționale 17, SOS România 15. Restul mandatelor sunt deținute de deputați neafiliați și rămășite din POT. La Senat, PSD are 36 de mandate, AUR 28, PNL 22, USR 19, PACE – Întâi România 11, UDMR 10, iar 8 senatori sunt neafiliați.

EXCLUSIV Eugen Tomac urmează să fie desemnat premier joi. Consilierul lui Nicușor Dan i-a sunat deja pe liderii partidelor să îi anunțe (surse)

Această împărțire face dificilă formarea unei majorități stabile. O formulă PSD-PNL-USR-UDMR ar depăși confortabil pragul necesar, însă negocierile politice sunt complicate de neîncrederea acumulată între partide după moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan.

În schimb, o formulă de premier independent, care este agreată de președinte, ar depinde de voturi negociate de la caz la caz, ceea ce ar putea transforma fiecare proiect important într-un test de supraviețuire politică.

Premierul desemnat va avea 10 zile să adune 233 de voturi

Misiunea premierului desemnat, ce pare că va fi Eugen Tomac, este cu atât mai dificilă cu cât acesta trebuie să prezinte nu doar o listă de miniștri, ci și un program de guvernare care să poată aduna voturi din zone politice diferite. Partidele au interese divergente: PSD cere influență asupra direcției guvernării, PNL și USR resping exact varianta unui cabinet tehnocrat dacă în eșaloanele doi și trei ale guvernării – secretari de stat, prefecți și subprefecți – ar urma să fie numiți oameni ai PSD.

EXCLUSIV Victor Ciutacu: „Bolojan dă impresia că și-a cumpărat pe persoană fizică biroul de la Palatul Victoria. N-au pic de legitimitate, dar călăresc România fără nici o străbatere”

În paralel, partidele aflate în opoziție sau în afara negocierilor principale pot influența votul final. AUR are suficienți parlamentari pentru a bloca sau pune presiune pe orice construcție fragilă, iar grupurile mai mici, inclusiv PACE, SOS, POT și neafiliații, pot conta în scenariile în care viitorul premier nu reușește să convingă toate partidele proeuropene să voteze cabinetul.

Constituția prevede că premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei Guvernului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Antena 1 câştigă o avere din publicitate la finala Cupei Mondiale! Cât costă un spot de 20 de secunde în pauza de hidratare
Capital.ro
Pană majoră de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri, restaurante și terase au fost afectate
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România