Asociația NextJudex – condusă de judecătorul Ciprian Tița de la Tribunalul Specializat Argeș – a sesizat, pe 28 mai 2026, Comisia Europeană în legătură cu proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (legea salarizării unitare). NextJudex atrage atenția că propunerea legislativă amenință grav independența instituțională și financiară a sistemului judiciar românesc, ignorând poziția constituțională a puterii judecătorești și standardele europene obligatorii.
Concret, asociația explică faptul că prin mecanismul așa-zisei „diferențe tranzitorii”, noul cadru legislativ îngheață de facto veniturile magistraților cel puțin până în 2031 și sancționează direct performanța, generând scăderi de venituri exact în momentele de evoluție profesională (promovare sau trecerea într-o nouă tranșă de vechime).
Invitat la Puterile Statului, Ciprian Tiţa a vorbit deschis despre problemele din Justiţie, cu accent pe problemele pe care le ridică noua lege a salarizării.
Întrebat cum afectează magistrații această lege a salarizării impusă iată de guvernul Bolojan, judecătorul Tiţa a spus: „Înainte de a trece în scurte detalii despre modul cum afectează, nu numai magistrații, pentru că vă voi demonstra pe parcursul emisiunii că această lege afectează în mod esențial și alte categorii bugetare, cum ar fi profesorii, medicii, polițiștii, este important de relevat contextul în care a apărut această lege, pentru că este, practic, o lege de importanță destul de mare, având în vedere efectul pe care îl produce, nu cu privire la câteva sute de oameni, ci cu privire la peste un milion de oameni”
„Din punct de vedere democratic, acest guvern nu are dreptul să facă ce face în prezent, ci singurul său drept și obligație este de a rezolva treburile curente ale țării.
Or vedem că, pe ultima sută de metri, sub acest pretext ar PNRR-ului, care era cunoscut de ani de zile și sunt cunoscute jaloanele din PNRR și, practic, nu înțeleg ce îi împiedicau până acum să promoveze această reformă a sistemului de salarizare în domeniu bugetar, vedem că, pe ultima sută de metri, un guvern demis, deci nelegitim, promovează o politică nouă salarială, și chiar invită lumea la discuții și la negocieri în condițiile în care acest lucru nu se poate face, pentru că guvernul acesta nu va mai fi peste câtva timp, nu știm, peste o zi, două, trei, o săptămână, două, este un guvern care a fost demis de parlament pe moțiune de cenzură. Or, din start, acest lucru este un viciu extraordinar și de natură constituțional, dar este un viciu democratic. Este un viciu democratic pentru că NU poți să credibilizezi un asemenea demers, mai ales magistratura, care este practic o profesie care aplică legea zi de zi. Astfel că, din startul acestui demers, este unul profund viciat”, a mai spus Ciprian Tiţa, preşedinte NextJudex.
„Guvernul Bolojan a încălcat Constituția, dar, până să ajungă sestizarea la Curtea Constituțională, noi suntem puși în situația de a dezbate această lege. Noi suntem puși în situația de a suporta anumite intervenții publice din partea factorilor unor unor actori din zona politică, suntem puși în situația de a fi îngrijorați în mod serios cu privire la loialitatea în care se desfășoară lucrurile în prezent în statul român.
Această lege a salarizării trebuie să fie de o calitate extrem de bună. În ceea ce ne privește pe noi, legea 303/2022 prevede, la unul din articole, faptul că se impune a fi o lege separată pentru judecători și procurori. Trecând peste această problemă, care este una destul de importantă, trebuie să ne reamintim faptul că nu suntem la prima încercare de a se da o lege a salarizării. Or, calitatea legislației este esențială în această chestiune pentru a nu da naștere iarăși la sute de mii, milioane de litigii, cum a dat naștere Legea 153 pe 2017 pentru toate categoriile bugetare. Ce vreau să punctez, această lege rezolvă inechități printr-o inechitate, nu numai pentru magistrați, și pentru medici, și pentru profesori, și pentru poliții, și pentru alte categorii de bugetari”, a mai spus Ciprian Tiţa
„Se spune că nu scad salariile, dar ele totuși scad. Se instituie o diferență tranzitorie până în anul 2031. Dar ceea ce frizează absurdul este faptul că în situația în care unul din beneficiarii acestei legi, și nu vorbim numai de magistrați, de toate categoriile, și de polițişti, și de profesori, și de medici, trec dintr-o categorie profesională în alta, de exemplu, dintr-o categorie de vechime în alta, sau pe un post, În alt post, li se va aplica legea care este pusă în dezbatere publică și va suferi o scădere salariară”

„Tu promovezi, cum ar fi la judecător, promovezi de la judecătorie la tribunal, ți se va calcula indemnizația pe noua lege care va scădea cu câteva mii de lei față de colegii care sunt la tribunal, care au ajuns înaintea ta, poate cu o lună înainte de intrarea în vigoare a legii. Același lucru este și la trecerea într-o treaptă de vechime. Practic sancționează competența, sancționează performanța această lege. Adică să nu mai plece judecătorul de la judecătorii la tribunal, de la Tribunal la Curtea de Apel , de la Curte la Înalta Curte? Nu știu dacă asta se urmărește. Principiul este că sancționează performanța. Dacă pleacă, degeaba pleacă”, explică Ciprian Tiţa, la Puterile Statului.
Ciprian Tiţa explică faptul că urmează o serie de procese. Independența financiară care ține de remunerație este inclusă în independența justiției. Independența justiției reflectă în imparțialitatea judecătorului, ceea ce înseamnă că ești obligatul ca stat, ai obligație pozitivă și nu o spun numai eu, o spune și Curtea de Justiţie a Uniunii Europene și sunt cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului, dar noi nu trebuie să așteptăm să ne spună alții ce trebuie să facem, că ne-am tot obișnuit să ne raportăm la alții din afara noastră care se presupune că sunt mai buni ca noi, mai evoluați ca noi, mai civilizați ca noi. Hai să avem noi inițiativa de a vedea lucrurile într-un mod obiectiv și într-un mod constructiv”.
Sistemul judiciar va fi acaparat de facto în momentul în care justiția este slăbită, că are un statut de facto slab, deşi statutul constituțional al ei este puternic, este stabilit prin Constituția României și prin legile de organizare judiciară, dar de facto va deveni unul slab, pentru că magistraţii vor fi slab plătiți, vor fi tot timpul supuși unor linşajenje mediatice, sau predispuși a fi supuși unor linșează imediat, ce să va crea niște camarile și niște grupuri de presiune care vor găsi posibilitatea și punțile de legătură în așa fel când se intervine la anumite zone unde își doresc.
Și vor obține ceea ce își doresc, probabil, pentru că vor profita de slăbiciunea justiției, slăbiciunea sau tăria justiției, slăbiciunea sau tăria oamenilor care o fac, pentru că justiția este, practic, o instituție, este formată din oameni. Din partea CSM, spun așa, legea submninează puterea judecătorească, destabilizează resursa umană din sistemul judiciar”, mai spune judecătorul Tiţa
„Noi lucrăm cu materialul clientului. Gândiți-vă că noi în România avem peste 10.000 de acte normative în vigoare. Calitatea legislației este în mare parte slabă. Asta nu o spun numai eu, o spun și specialiștii profesorii de drept, o spune o întreagă lume care lucrează în domeniul acesta juridic. De aceea avem o inflație de cauze, de aceea avem un volum de cauze de 4 ori mai mare decât media europeană, o schemă de judecători care nu a mai fost modificată, cred, de 25 de ani. Or, datoria, obligația pozitivă a statului este să găsească cauzele acestei inflații de dosare. Și să le rezolve. Singura soluție este să întărești schema de personal. Deci nu suntem noi buricul pământului, nu suntem speciali”.
Ciprian Tiţa a spus la final, că a trimis o scrisoare Comisiei Europene, comisarului Michael McGrath, pe Justiție, și doamnei Roxana Mânzatu, care este vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, în care am arătat faptul că această arhitectură vulnerabilizează direct actul de Justiție și încalcă flagrant articolul 19 din Tratatul Uniunii Europene și jurisprudența consolidată a CJUI .