CFR Călători a anunțat că trenurile care merg spre mare nu vor mai opri în perioada 13-30 iunie 2026 în stația Costinești Tabără, ci vor staționa doar în stația Costinești.
Decizia celor de la CFR Călători a fost luată la solicitarea CNCF CFR SA, care a redeschis circulația pe secția Hm Costinești-Mangalia pe toată distanța.
„Urmare a comunicării primite de la managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA (…), trenurile de călători nu vor avea oprire în stația Costinești Tabără. Menționăm că trenurile de călători vor opri în stația Costinești
De asemenea, rugăm pasagerii care au achiziționat deja bilete cu plecare din sau sosire în stația Costinești Tabără să utilizeze stația Costinești”, informează CFR Călători într-un comunicat de presă.
De asemenea, pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
De asemenea, CFR Călători a anunțat că, din 12 iunie 2026, călătorii vor putea ajunge direct la Varna, iar din 13 iunie vor fi disponibile și conexiunile directe către Sofia și Istanbul/Halkali.
Biletele pentru călătoriile internaţionale pot fi cumpărate cu până la 90 de zile în avans din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online, direct de pe www.cfrcalatori.ro, din secţiunea de cumpărare în trafic internaţional.