Siria NU va figura în programul oficial al summitului G20 din Rusia. Vezi ce teme vor fi abordate

Dezbaterea internaţională privind războiul civil sirian şi o posibilă intervenţie militară în Siria nu vor figura în programul oficial al summitului G20 din această săptămână din Rusia, au declarat luni surse guvernamentale germane, citate de EFE, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 sept. 2013, 06:50
Siria NU va figura în programul oficial al summitului G20 din Rusia. Vezi ce teme vor fi abordate

Cea mai mare criză politică internaţională actuală va fi abordată exclusiv în cadrul întrevederilor informale, astfel că reuniunea la nivel înalt a reprezentanţilor principalelor economii industrializate şi emergente se va concentra pe probleme financiare şi comerciale, aşa cum s-a prevăzut iniţial.

Potrivit surselor citate, actualul conflict sirian va fi abordat în numeroase întâlniri bilaterale, în condiţiile în care principalii actori internaţionali implicaţi vor fi prezenţi la reuniunea la nivel înalt de joi şi vineri, de la Sankt Petersburg, precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China.

Cancelarul german, Angela Merkel, va apăra în cadrul acestei reuniuni poziţia menţinută până în prezent de Germania conform căreia trebuie să se aştepte, mai întâi, raportul experţilor ONU şi apoi să se caute un acord între membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în privinţa Siriei. Până în prezent, divergenţele de opinii între SUA, Marea Britanie şi Franţa, pe de o parte, şi Rusia şi China, pe de altă parte, au făcut imposibilă ajungerea la un acord la nivel internaţional pe acest subiect.

Mai mult, preşedintele rus, Vladimir Putin, nu prevede o întâlnire bilaterală cu omologul său american, Barack Obama, la summitul G-20 de la Sankt Petersburg, dar o întâlnire informală ar putea avea loc, a indicat vineri consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Uşakov, relatează AFP.

”O întâlnire cu Obama nu este prevăzută. Evident că Putin îl va întâmpina pe Obama ca pe ceilalţi lideri, va da mâna cu el. Pentru restul vom vedea”, a declarat Uşakov, adăugând că, ”la summit, vor fi multe ocazii pentru a discuta” şi că nu ştie ”dacă aceasta se va face în picioare sau aşezaţi în fotolii”.

Consilierul rus a mai explicat că nici o întâlnire bilaterală nu fusese prevăzută pentru summitul G-20, deoarece atât ruşii cât şi americanii pregătiseră o vizită oficială în Rusia a preşedintelui Obama care, în cele din urmă, nu va mai avea loc.

AFP aminteşte că Obama a decis în august să anuleze întâlnirea cu Putin care trebuia să aibă loc la Moscova, înainte de summitul G-20 de la Sankt Petersburg /nord-vest/ din 5-6 septembrie, Casa Albă justificând această decizie spectaculoasă prin lipsa de ”progrese” în relaţiile ruso-americane.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat puternic din cauza azilului acordat de Rusia lui Edward Snowden, fost analist american care a dezvăluit amploarea programului de supraveghere a comunicaţiilor electronice de către serviciile secrete ale ţării. Relaţiile bilaterale sunt în impas şi din cauza divergenţelor dintre cele două ţări în legătură cu Siria.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?