Elena Micicoi (USR) demisionează din funcţia de prefect de Timiş după ce a fost vizată de percheziţii ale Parchetului European într-un dosar cu un prejudiciu de sute de mii de euro, bani care, conform presei locale, ar fi trebuit folosiţi pentru cursuri de formare destinate persoanelor defavorizate.
„Mi-am înaintat demisia din funcţia de prefect al judeţului Timiş. Decizia îmi aparţine mie şi doar mie. Instituţia Prefectului reprezintă guvernul român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociaţie de a mea în trecut, prin Gal Freidorf, să devină o problemă a instituţiei pe care am condus-o”, a scris pe Facebook Elena Micicoi.
Ea precizează că există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligaţia legală să o verifice.
„Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar şi sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată. Acum am nevoie de toată energia pentru a-mi proteja familia şi a-mi apăra demnitatea. O voi face ca cetăţean, nu din funcţie”, afirmă prefectul demisionar. Ea precizează că rămâne la dispoziţia anchetatorilor.
Procurorii Parchetul European din vestul țării au pus în aplicare mai multe mandate de percheziții pe raza județului Timiș, într-un dosar de posibile fraude cu fonduri europene. Una dintre descinderi a avut loc inclusiv la locuința prefectului de Timiș, Cornelia Elena Micicoi. De asemenea, au fost verificate și autoturismul personal și mașina de serviciu a prefectei.
Aceasta nu a fost dusă la audieri, este la sediul Prefecturii și a negat orice acuzații. A lansat, în schimb, atacuri politice.
Ea a spus că în acest dosar ar fi vorba despre un proiect pe fonduri europene al unei asociații pe care a condus-o în trecut, proiect în care nu a avut calitatea de manager.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească dacă au fost comise faptele investigate.
„Mi s-a spus că este parte dintr-o cercetare care există acum în curs, legată de niște proiecte cu fonduri europene. Au fost și de la Parchetul European la mine acasă. În esență sau în concluzie, mi se pare că a fost o măsură excesivă față de ceea ce să zicem că s-a găsit, în sensul că nu s-a găsit nimic la mine acasă. Eu nu sunt, n-am fost manager de proiect, nu am nicio calitate, apropo, în acest dosar, drept pentru care cred că o simplă invitație pentru concluzii sau să fiu întrebată despre ce e vorba era mult mai potrivită”, a spus Micicoi.