Eugen Tomac, după anunţul lui Fritz: Consider că USR își anulează propriul discurs. Adâncirea crizei este în dezavantajul României

Premierul desemnat, Eugen Tomac, atacă dur decizia USR de a nu susține Guvernul tehnic și spune că în felul acesta „USR își anulează propriul discurs”.
Viorel Dobran
12 iun. 2026, 21:04
Eugen Tomac, după anunţul lui Fritz: Consider că USR își anulează propriul discurs. Adâncirea crizei este în dezavantajul României

Eugen Tomac a declarat, vineri seara, la postul B1 TV că am luat notă de poziția USR, de a nu-i acorda votul de învestitură.

„Consider că USR își anulează propriul discurs, pentru că ani de zile au solicitat reforme, ministere conduse de profesioniști, iar eu am venit în fața acestor partide cu o echipă formată din oameni foarte bine pregătiți, oameni care au acceptat să-și lase activitatea lor deoparte și să se pună în slujba binelui comun”, spune Tomac.

Citește și Lista lui Tomac. Premierul desemnat a trimis partidelor componența completă a guvernului pentru care vrea sprijin. Cine sunt cei 19 ”magnifici” propuși să ia locul cabinetului Bolojan

Tomac este optimist că guvernul său va primi votul de învestitură

El este în continuare optimist și a transmis că le mulțumește „celor peste 200 de parlamentari care mi-au acordat încrederea și mă susțin”. De asemenea, a precizat că va încerca în continuare să convingă membrii Parlamentului să fie alături de el și de echipa pe care o propune, „pentru că este o echipă de oameni foarte bine pregătiți, și sunt convins că demersul pe care l-am început merită acest efort, pentru că țara noastră are nevoie de un guvern”.

Tomac merge pe sârmă, însă are planuri clare ca premier. ”Nu vor fi introduse noi impozite pe muncă sau pe capitalul productiv. În schimb, vom continua să restructurăm partea de cheltuieli”

Întrebat pe voturile cui se bazează în acest moment, dacă PNL și USR nu votează guvernul propus de el, Eugen Tomac a răspuns că în fiecare zi discută cu mai mulți parlamentari, cu oameni care împărtășesc aceleași valori, „cu oameni care cred într-o Românie europeană, într-o Românie puternică, ancorată în relația transatlantică, în oameni care își doresc instituții funcționale, transparente, cu oameni integri, bine pregătiți, bine intenționați și evident că este obligația mea să continui acest dialog în fiecare zi, până în clipa în care voi merge în Parlament”.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat vineri că formaţiunea nu susţine învestirea Cabinetului Eugen Tomac. ”Un guvern tehnocrat ar fi nefuncţional, dintr-un motiv simplu, faptul că nimeni nu răspunde cu adevărat pentru decizii”, a afirmat Fritz. ”USR e pregătit pentru a guverna responsabil alături de parteneri de încredere. Dacă nu găsim susţinere, trebuie să ne întoarcem la cetăţeni şi să-i lăsăm pe ei să decidă, prin alegeri anticipate”, a mai declarat Fritz.

În ciuda refuzului anunțat de USR, Eugen Tomac susține că rămâne încrezător în șansele Cabinetului său. Acesta a precizat că beneficiază de sprijinul a peste 200 de parlamentari și că va continua discuțiile cu toate formațiunile politice pentru a obține susținerea necesară la votul de învestitură.

Premierul desemnat insistă că România are nevoie de un guvern stabil și că echipa pe care a propus-o este pregătită să gestioneze provocările actuale ale țării.

Care este aritmetica parlamentară

PSD – 128 de parlamentari

AUR – 90 de parlamentari

PNL – 76 parlamentari

USR – 59 de parlamentari

UDMR – 31 de parlamentari.

Minorităţile – 17 parlamentari.

Uniţi pentru România – 14 membri

Grupul S.O.S. România – 15 membri

Neafiliaţi – 15 deputaţi şi 8 senatori

Grupul Pace-Întâi România – 11 senatori

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Vasile Mogoş, cu ultraşii în peluză la Universitatea Craiova – Levski: „Am plâns când am plecat de pe Oblemenco” Ce vrea să facă la finalul meciului
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru august 2026. Casa de Pensii a început distribuirea. Câte locuri au fost repartizate
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România