Traian Băsescu nu exclude referendum pentru suspendarea lui Nicuşor Dan: „Mă aştept, la cât de iresponsabili sunt politicienii de azi”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că Nicuşor Dan nu a greşit din punct de vedere constituţional prin desemnarea lui Adrian Veştea ca premier, ci din punct de vedere al relaţiei interumane. În opinia lui Băsescu, actualul şef al statului „putea să-l sune pe Bolojan” şi să-l informeze că, pentru că liberalii nu i-au dat „nicio soluţie de prim-ministru la consultări” şi pentru că cel desemnat prima dată nu reuşeşte să facă majoritate, „ceea ce era previzibil”, a decis să-l desemneze pe Adrian Veştea, „de la liberali”.
Viorel Dobran
15 iun. 2026, 07:43
Traian Băsescu nu exclude referendum pentru suspendarea lui Nicuşor Dan:

Traian Băsescu a comentat duminică seară  nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, în locul lui Eugen Tomac: „Cred că președintele a procedat corect în lipsa unor soluții care să vină de la partide”. Băsescu mai crede că „dacă liberalii ajută guvernul Veștea, o să treacă. Bolojan trebuie să aibă maturitate, să nu se spargă partidul. Trebuie să facă ce trebuie făcut. Celmai important lucru e că nu avem guvern”. Fostul președinte a mai spus că se așteaptă chiar la o încercare de suspendarea a lui Nicușor Dan, „La cât de iresponsabili sunt politicienii de astăzi.”

EXCLUSIV Traian Băsescu îl numește „nerușinat” pe Ilie Bolojan și cere refacerea coaliției de guvernare: „Este singura soluție posibilă”

„Eu am avut în vedere respectarea Constituției, unori la limită. Nici ce a făcut Nicușor Dan nu e în afara Constituției.  Nu a greșit din punct constituțional, ci din punct de vedere al relațiilor interumane. Putea să îl sune pe Bolojan și să îi spune că îl desemnează pe veștea. Putea să îl informeze, nu să îi ceară părerea”, a spus Traian Băseacu.

„Nu cred că președintele a avut în intenție spargerea partidului PNL. El e presat de alte obligații. Sunt 45 de zile de când nu avem guvern și nu a reușit să desemneze un prim ministru care se treacă. Președintele are ca prioritate să dea țării un guvern. Cred că președintele a procedat corect în lipsa unor soluții care să vină de la partide. PSD nu poate să facă un guvern credibil cu celelalte partide. Dacă liberalii ajută guvernul Veștea, o să treacă. Bolojan trebuie să aibă maturitate, să nu se spargă partidul. Trebuie să facă ce trebuie făcut. Cel mai important lucru e că nu avem guvern”.

Băsescu a mai spus că nu a avut un dialog recent cu Nicușor Dan și că nu l-a sfătuit să facă această mișcare:  „Nici măcar o dată nu am discutat cu Nicușor Dan probleme de serviciu. Nu am avut contribuție nici măcar în desemnarea lui Tomac”.

„Trebuie să-l descoperiți pe președintele Dan”. (referindu-se la surpriza făcută de un președinte neconsiderat până acum „jucător”)

„Înțelegeți că președintele e într-o situație aproape disperată. Ce ați văzut dimineață e limita la care l-au adus partidele. Sigur că vom pierde bani din PNRR și nici guvernul lui Bolojan nu se poate extrage din pierderea banilor”.

EXCLUSIV Traian Băsescu, despre numirea lui Adrian Veștea: „V-ați bătut joc în timpul consultărilor”

Întrebat dacă Nicuşor Dan riscă suspendarea, fostul preşedinte a spus: „La cât de iresponsabili sunt politicienii de astăzi, mă aștept la așa ceva. Nu mă miră că vor iniția suspendarea să nu avem nici premier, nici președinte. E greu să vezi atâta aroganță de la niște neica-nimeni”.

Băsescu crede că miercuri guvernul ar putea fi investit dacă se ajunge la o înțelegere.

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, duminică, decretul pentru revocarea lui Eugen Tomac şi decretul privind desemnarea lui Adrian Veştea, în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. După publicarea în Monitorul Oficial a decretului, acesta are la dispoziţie 10 zile să vină în faţa Parlamentului cu guvernul său şi cu un program de guvernare.

Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat duminică, 14 iunie 2026, următoarele decrete:

  • Decret pentru revocarea Decretului nr. 316/2026 privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru (prin care a fost desemnat domnul Eugen Tomac în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru);
    Decret privind desemnarea domnului Adrian-Ioan Veştea în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică dimineaţă, că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe liberalul Adrian Veştea.

„În acest moment este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită”, a subliniat preşedintele. La rândul său, Veştea a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România