EXCLUSIV Traian Băsescu îl numește „nerușinat” pe Ilie Bolojan și cere refacerea coaliției de guvernare: „Este singura soluție posibilă”

Traian Băsescu îl atacă dur pe Ilie Bolojan pentru întârzierea legii salarizării și riscul pierderii fondurilor din PNRR și cere refacerea fostei coaliții de guvernare, ca singură soluție pentru stabilitate.
Irina Dumitrescu
14 iun. 2026, 20:44
EXCLUSIV Traian Băsescu îl numește „nerușinat” pe Ilie Bolojan și cere refacerea coaliției de guvernare: „Este singura soluție posibilă”

Fostul președinte Traian Băsescu l-a atacat duminică pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l că a amânat nepermis proiectul legii salarizării și că a lăsat nerezolvate teme importante care apasă asupra viitorului Executiv.

„Păi nu ți-e rușine, domnule premier, că proiectul de lege a salarizării este de când te-ai instalat, de acum un an? Și l-ai lăsat la urmă, că poate scoate altcineva castanele din foc. Nu se poate.”, a transmis Băsescu.

Băsescu a avertizat că noul guvern va trebui să intervină rapid pentru a limita pierderile legate de Planul Național de Redresare și Reziliență, spunând că România riscă să nu mai atragă mare lucru din fondurile rămase.

Citește și : EXCLUSIV Traian Băsescu, despre numirea lui Adrian Veștea: „V-ați bătut joc în timpul consultărilor”

„Sunt lucruri care trebuie rezolvate foarte rapid de guvernul care se instalează. Cred că la sfârșitul lunii august o să constatăm că n-am atras mai nimic din banii din PNRR.”, a mai punctat fostul președinte.

Fostul șef al statului a făcut și un bilanț al sumelor pe care România le-ar mai putea încasa, susținând că din pachetul inițial de fonduri o parte importantă s-a pierdut deja, iar ritmul actual ridică mari semne de întrebare.

„Pentru că, aduceți-vă aminte, am avut 29 de miliarde, am pierdut 9, am rămas cu 20. Am zis că pe acestea le tragem. Am tras 10 miliarde și nu știu ce o să mai tragem, ce o să mai încasăm până la sfârșitul lunii august.”, mai specifică Băsescu.

Dincolo de criticile la adresa lui Bolojan, Băsescu a transmis și un mesaj politic clar, pledând pentru refacerea coaliției de guvernare care a funcționat înainte de căderea executivului, chiar dacă actualul lider liberal și-ar dori ca PNL să rămână în opoziție.

„Eu sper să se refacă singura formulă posibilă, deci alianța care a funcționat până la moțiunea de cenzură. Nu am luat notă ca vreunul din membrii alianței să fi denunțat protocolul. Protocolul este în funcție.”, a mai punctat Traian Băsescu pentru România TV.

Fostul președinte a insistat că, în opinia sa, înțelegerile dintre partidele din alianță sunt încă valabile și ar trebui aplicate în continuare, indiferent de declarațiile politice făcute între timp.

„Nu l-a denunțat nimeni, chiar dacă au făcut orice declarație, nimeni nu a făcut referire la protocol. Și ar trebui să funcționeze după criteriile stabilite prin protocol.”, mai arată el.

Acesta a mai susținut că refacerea alianței este singura variantă realistă pentru a salva proiecte importante, precum cele legate de PNRR și de înzestrarea armatei.

Citește și : USR anunță că nu va face guvern cu PSD după desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea: „Un guvern care livrează rezultate pentru cetățeni nu se poate naște din trădarea propriului partid”

„Soluția cu alianța, refacerea unui guvern cu alianța este singura soluție, măcar în încercarea de a salva ce se mai poate salva din PNRR și din programul de înzestrare a Armatei.”, a mai zis Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT