PSD a convocat Consiliul Politic Naţional pentru a decide cu privire la Guvern / Adrian Veștea anunță că e pregătit să facă compromisuri pentru PSD pe programul de guvernare al lui Bolojan

Consiliul Politic Naţional al PSD se reneşte, luni, în format online, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe liberalul Adrian Veştea să formeze Guvernul, fără ca PNL să fie consultat sau informat cu privire la această decizie.
Viorel Dobran
15 iun. 2026, 11:59
PSD a convocat Consiliul Politic Naţional pentru a decide cu privire la Guvern / Adrian Veștea anunță că e pregătit să facă compromisuri pentru PSD pe programul de guvernare al lui Bolojan

”Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte astăzi, 15 iunie 2026, ora 15:00, în format online”, anunţă, luni, PSD, într-o informare oficială.

După ce a anunțat, inițial, că nu va schimba nicio virgulă din programul de guvernare al lui Ilie Bolojan, Adrian Veștea face pași înapoi. Și dă de înțeles că în schimbul voturile PSD-ului este dispus să mai umble la măsurile de austeritate gândite de Bolojan.

Adrian Veștea, compromisuri pentru voturile PSD

„Ceea ce trebuie să înțelegem și cred că asta este un lucru foarte important. Deci, în etapă actuală, acest program de guvernare a fost asumat de toate forțele politice, inclusiv de către PSD.

Este un program care, aș putea spune, nu este atât de prietenos, dar este un program necesar pentru situația în care se află țara noastră la ora actuală. Iar, în condițiile în care putem să facem anumite evaluări pe anumite măsuri care urmează să creeze un impact bugetar, le putem discuta în perioada următoare.

Pentru a nu mai da naștere la alte discuții, cred că un program despre care s-a discutat o bună perioadă de timp, un program pe care l-au parcurs colegii noștri și l-au votat, este un program care ar trebui să continue pentru perioada următoare.”, a declarat Adrian Veștea în exclusivitate pentru B1TV.

„Sunt conștient de greutățile prin care trec bunicii noștri, prin care trec foarte mulți cetățeni din România. Ceea ce trebuie să fim cât se poate de atenți este să calculăm un impact bugetar pe fiecare măsură pe care ne-o dorim să o facem și să identificăm sumele pe care să le punem în buget în așa fel încât să nu intrăm într-o perioadă de blocaj.

România astăzi are un buget pe 6% deficit și cred că suntem conștienți cu toții că acest 6% în fiecare lună a anului pentru buna funcționarea statului trebuie identificat undeva. Iar toți banii aceștia au venit din împrumuturi. Niciodată nu am avut altă soluție.

O parte a fost susținută la început în momentul în care exista creștere economică și s-au găsit aceste resurse bugetare, dar toate celelalte au fost identificate doar în împrumuturi de la banci. Acestea nu pot să continue la nesfârșit.

Eu îmi doresc să indexăm pensiile, îmi doresc să rezolvăm problema CASS-ului pentru mămici, să îndreptăm o serie de inechități care sunt văzute de o anumită caracteristică de populație, numai că trebuie să identificăm și sursele necesare așa fel încât să nu devenim populiști și să spunem băi, uite vește, acum cu tot din adinsul și-a propus să vină cu tot felul de lucruri care dau peste cap economia României și de fapt nu este o persoană realistă și nu se bazează pe niște cifre corecte.”, a mai declarat Adrian Veștea în emisiunea TALK B1, moderată de Gabriela Mihai.

Întrebat despre reformele mari anunțate de Ilie Bolojan care amenința cu concedieri masive în instituțiile de stat, Adrian Veștea adoptă un ton mai potolit.

„Bănuiesc că reformele acestea au deja o țintă și deja o mare parte dintre ele au fost făcute. Ori au gândit o reducere a impactului salarial și acest lucru s-a întâmplat încă de anul trecut, raportându-ne la sporuri, raportându-ne la anumite beneficii de natură a crește veniturile în sistemul bugetar, dar în același timp, s-au luat toate aceste măsuri, ele trebuie urmărite și văzut în ce măsură au produs efect.”, a afirmat premierul desemnat.

Şi PNL a convocat, de la ora 17.00, Biroul Politic Naţional. Şedinţele de urgenţă ale principalelor partide au fost convocate ca urmare a anunţului preşedintelui Nicuşor Dan, care l-a desemnat pe liberalul Adrian Veştea să formeze Guvernul, fără ca PNL să fie consultat sau informat cu privire la această decizie.

Adrian Veştea, după ce USR a votat boicotarea sa în parlament: „Cred că nu mai este loc de orgolii”. Ce spune de relaţia cu PSD

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, că modul de desemnare ”ridică semne de întrebare”, precizând că trebuie ”clarificat dacă există sprijin parlamentar în spate”, dar şi ”care este poziţia Partidului Naţional Liberal”.

”Dacă candidatul la funcţia de prim-ministru ne invită la discuţii, îi vom asculta, desigur, propunerile, aşa cum am făcut şi în cazul lui Eugen Tomac. Aceasta este atitudinea corectă şi responsabilă. Abia când vom şti cu ce majoritate parlamentară, cu ce program de guvernare şi cu ce miniştri se bazează, vom putea lua o decizie responsabilă cu privire la poziţia UDMR”, a anunţat, duminică, Kelemen Hunor. stru este o mişcare surprinzătoare din partea preşedintelui ţării. În această după-amiază vom discuta situaţia în Consiliul Permanent al UDMR.

Șeful PNL Botoșani merge pe mâna lui Veștea și nu vrea ”schismă” în partid. ”Țara trebuie să fie guvernată. Cred într-un guvern politic care nu poate să ocolească PSD”

USR a decis, duminică seară, în unanimitate, să nu susţină Guvernul premierului desemnat Adrian Veştea, precizând că vor ”rămâne consecvenţi” cu decizia ”de a nu mai forma un guvern cu PSD”.

”Un guvern care livrează rezultate pentru cetăţeni nu se poate naşte din trădarea propriului partid. Noi nu vom trăda speranţele şi încrederea alegătorilor noştri. Vom convoca un Comitet Politic pentru a lua o decizie formală în privinţa Guvernului Veştea”, se arată în Rezoluţia Biroului Naţional al USR, adoptată în unanimitate duminică, 14 iunie 2026.

Articol susținut de PSD

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT