Anunțul vine după apariția unor informații în mediul online potrivit cărora banca ar urma să desființeze 163 de poziții. ING a infirmat această cifră și a explicat că reorganizarea, aflată în etapa consultărilor cu reprezentanții salariaților, urmărește adaptarea activităților la cerințele actuale ale pieței.
„ING Bank România are o istorie de 32 de ani de creștere organică și sănătoasă, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că putem menține acest ritm de creștere pe termen lung. De aceea, pentru a ne adapta la contextul actual și a putea răspunde mai eficient nevoilor clienților noștri, analizăm o reorganizare a structurii și a unor activități din zona de tehnologie.
Unele roluri vor dispărea, iar în paralel sunt create noi roluri care să consolideze organizația pentru o creștere sustenabilă. În urma acestui proces, 79 de roluri nu se vor mai regăsi în noua structură.
Propunerea face obiectul procesului de consultare cu Reprezentanții Angajaților. Suntem conștienți că, dincolo de discuțiile strategice, această propunere va avea un impact real asupra colegilor și vom trata întregul proces cu responsabilitate și grijă. Vom oferi sprijin colegilor afectați și le vom oferi oportunități de mobilitate în cadrul ING”, a transmis banca, în exclusivitate pentru Economica.net.
Restructurarea este anunțată după ce ING Bank România a raportat un profit brut de 667,4 milioane de lei în primul semestru, cu 29,2% mai mic decât în perioada corespunzătoare a anului precedent.
Instituția financiară deservește aproximativ 2,2 milioane de clienți și ocupă locul al șaptelea în sistemul bancar românesc după valoarea activelor, estimate la 79 de miliarde de lei.