Românii care au muncit în Israel vor primi în România pensia şi alte prestaţii, dacă au contribuit

Românii care au muncit legal în Israel vor putea primi în România pensia calculată prin totalizarea perioadelor de asigurare realizate în ambele ţări, acest lucru fiind reglementat printr-un acord în domeniul securităţii sociale.
Romania TV
04 sept. 2013, 05:45
Românii care au muncit în Israel vor primi în România pensia şi alte prestaţii, dacă au contribuit

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul adjunct al afacerilor externe din Israel, Zeev Elkin, au semnat, marţi, Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Acordului între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale.

Acordul a fost semnat la Ierusalim în 28 februarie 2011 şi ratificat prin Legea nr. 150 din 23 iulie 2012, în vigoare de la 1 ianuarie 2013. Documentul reglementează acordarea pensiilor, a ajutorului de deces şi a alocaţiilor de stat pentru copii.

Prin semnarea Aranjamentului administrativ, se asigură aplicarea Acordului de securitate socială, documentul stabilind modalităţi concrete de aplicare a prevederilor acestuia, modul de colaborare între instituţiile naţionale responsabile cu acordarea prestaţiilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor aferente.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a precizat că nu există cifre exacte referitoare la numărul de români care au lucrat în Israel şi care ar putea beneficia un drept de asigurare socială, dar se estimează că ar fi vorba de câteva zeci de mii.

„Încheierea acestor acorduri s-a realizat pentru a veni în sprijinul lucrătorilor români care au desfăşurat sau desfăşoară o activitate în Statul Israel, care au plătit contribuţii şi care doresc la un moment dat să beneficieze de un drept de asigurare socială, pe care, fără existenţa unui astfel de acord, nu l-ar putea obţine. Acordul de bază reglementează acordarea pensiilor, a ajutorului de deces şi a alocaţiilor de stat pentru copii”, a declarat ministrul.

Mariana Câmpeanu a mai spus că acordul permite recunoaşterea şi totalizarea perioadelor de asigurare realizate în România şi Israel pentru acordarea pensiei.

„Aceste perioade sunt luate în considerare chiar dacă au fost realizate înainte sau după intrarea în vigoare a acordului. Mai exact, persoanele care lucrează sau au lucrat în România sau în Israel, precum şi membrii de familie şi urmaşii acestor persoane beneficiază de prevederile acordului”, a mai spus Câmpeanu.

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Israel, Zeev Elkin, a declarat, după semnarea documentului, că vizita în România este foarte importantă pentru el deoarece prima oară a ajuns în această ţară în 1990 pentru a pleca în Israel.

„Şi aşa am devenit cetăţean israelian, plecând prin România, şi acum mă întorc aici în calitate oficială şi mă bucur că nu doar schimbăm puncte de vedere politice, ci semnăm şi un act care va ajuta zeci de mii de oameni, români şi israelieni. (…) Ei vor primi dreptul acumulat pentru munca prestată şi nu e un lucru mai demn decât acesta. Sunt convins că vom aduce rezultate şi mai bune în continuare în domenii precum asigurările sociale, pensie, economie, educaţie, ştiinţă, cultură, dar şi în cooperarea în domenii strategice”, a declarat Zeev Elkin.

Acordul de securitate socială se aplică legislaţiei române în cazul pensiilor pentru limită de vârstă, invaliditate şi de urmaş, ajutorului de deces şi alocaţiei de stat pentru copii. La nivelul legislaţiei israeliene, acordul se aplică în ceea ce priveşte asigurarea pentru bătrâneţe şi urmaş, asigurarea pentru invaliditate şi asigurarea pentru copii şi vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legislaţiei unuia sau ambelor state, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora.

Potrivit ministrului Muncii, România mai are încheiate astfel de acorduri cu Canada, Republica Moldova, Macedonia şi Coreea.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj