Anghel Damian, dezvăluiri din spatele camerelor de filmat. Ce spune regizorul despre serialul-documentar „Cămătarii”

Serialul-documentar „Cămătarii” a stârnit numeroase reacții și dezbateri, iar Anghel Damian, cel care a regizat producția, a vorbit despre experiența filmărilor.
Giorgiana Amarie
16 iun. 2026, 07:54
Anghel Damian, dezvăluiri din spatele camerelor de filmat. Ce spune regizorul despre serialul-documentar „Cămătarii”

Primele episoade ale serialului-documentar „Cămătarii” au stârnit rapid numeroase reacții și dezbateri în spațiul public, producția atrăgând atenția datorită perspectivei asupra vieții fraților Sile și Nuțu Cămătaru, dar și modului în care sunt prezenate personajele centrale ale poveștii.

Citește și: Lia Bugnar îi ia apărarea lui Anghel Damian în scandalul documentarului „Cămătarii”: „Are toată admirația mea pentru ce a reușit să facă”

Primele episoade au fost criticate de o parte dintre telespectatori, care au considerat că membrii clanului sunt prezentați într-o lumină favorabilă. Odată cu difuzarea celui de-al treilea episod, documentarul a adus însă în prim-plan și mărturii ale unor persoane care au avut de suferit în urma activităților descrise în dosarele autorităților.

Anghel Damian: „Lumea interlopă funcționează foarte mult pe mit, reputație și poveste”

Într-un interviu, Anghel Damian a vorbit despre filmări și despre întâlnirile avute cu cei doi lideri ai clanului interlop. Întrebat dacă s-a simțit în pericol în timpul documentării, regizorul a recunoscut că au existat momente dificile, chiar dacă nu le-ar descrie neapărat înfricoșătoare.

„Nu mi-a fost frică în sensul clasic al cuvântului. Dar au existat momente inconfortabile. Pentru că atunci când stai față în față cu oameni care au făcut lucruri reale, care au produs violență reală, începi să înțelegi că între mitologia publică și realitate există o diferență foarte mare. Și mai apare ceva: tentația de a-i judeca la primul nivel. Dar realitatea e că acești oameni sunt produsul unui context, al unei epoci, al unor mecanisme sociale, al unui sistem. Asta e partea cea mai tulburătoare”, a spus Anghel Damian pentru Libertatea.

Acesta a explicat că, pe parcursul filmărilor, a observat tendința personajelor de a-și construi propria legendă, dar și momente în care au renunțat la această imagine și au lăsat să se vadă o latură mai autentică.

„Sincer, toți au avut momente de o sinceritate frapantă, mai ales că vorbim despre o lume care e în teorie ‘închisă’. Dar cele mai sincere momente apăreau atunci când uitau de propria ‘legendă’. Când nu mai încercau să fie ‘personajele’ pe care le știe lumea. Acolo apăreau fisurile… Și exact fisurile alea sunt interesante pentru mine, ca regizor. Pentru că acolo începe adevărul. Evident că există exagerări! Lumea interlopă funcționează foarte mult pe mit, reputație și poveste. Uneori legenda e mai importantă decât realitatea. Dar interesant este că, dincolo de exagerări, există și foarte mult adevăr. Și cred că tocmai contradicțiile astea fac proiectul atât de puternic. Un procuror spune un lucru, un interlop spune altceva, un polițist vine cu altă perspectivă… Și așa mai departe. Spectatorul e obligat să navigheze singur prin toate versiunile astea… Câteodată ele se completează perfect, alteori sunt antagonice! Iar sarcina spectatorului este să fie el însuși judecător al faptelor”, a mai spus el.

Citește și: Anghel Damian, dezvăluiri despre căsnicia cu Theo Rose: „Semănăm din multe aspecte”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte