Premierul desemnat Adrian Veștea a precizat, după discuția cu președintele Nicușor Dan de la Cotroceni, că nu are nicio reținere în a discuta cu oricine, „indiferent de orientarea politică” pentru a strânge majoritatea parlamentară pentru învestirea Guvernului.
„Eu nu cunosc zona parlamentară și nu am avut ocazia să discut cu reprezentanți ai altor partide, dar am deschidere față de toate partidele parlamentare, pentru că România este într-o perioadă de criză. Trebuie să privim cu responsabilitate și să le dăm românilor un Guvern.
Nu am rezerve de a sta de vorbă cu absolut oricine, indiferent de orientarea politică. Avem un număr foarte mare de colegi parlamentari din PNL care ieri nu au avut intenția de a se manifesta într-o formă sau alta, tocmai pentru a nu crea instabilitate. Înțeleg că sunt și parlamentari USR care vor participa la acest vot. Nu mă deranjează nici dacă sunt parlamentari AUR care votează Guvernul. Repet: România are nevoie de o echipă care să servească statului român”, a declarat Adrian Veștea.
Acesta a subliniat că nu își depune mandatul și că va merge la votul Parlamentului, în ciuda refuzurilor PNL, USR și UDMR de a-l sprijini la vot.
Veștea a negociat astăzi inclusiv cu Ana Maria Gavrilă, șefa partidului extremist POT, și cu alți parlamentari extremiști și anti-UE. Președinta POT, Anamaria Gavrilă, ar putea ocupa funcția de ministru de Externe, iar Ninel Peia (PACE) pe cea de ministru al Apărării, potrivit Digi24. De asemenea, s-a spus că fostul premier Victor Ponta și preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, ar fi vrut ministerul Transporturilor, însă Ponta a reacționat imediat pe Facebook și a negat că ar fi solicitat așa ceva în negocieri.
Premierul desemnat Adrian Veștea a mers la Palatul Cotroceni pentru o discuție cu președintele Nicușor Dan, în condițiile în care pare că nu va strânge cele 233 de voturi necesare învestirii. În jurul orei 14:45, la Cotroceni a fost convocat și Sorin Grindeanu, președintele PSD.
După ce USR și PNL au luat decizia de a nu vota Guvernul Veștea, marți a venit și anunțul UDMR, care nu vrea să susțină Cabinetul Veștea. Planul PNL-USR-UDMR presupune ca cei trei lideri să îi ceară lui Nicușor Dan fie să-i dea mandatul de premier lui Sorin Grindeanu, fie să accepte un guvern minoritar PNL-USR-UDMR cu Alexandru Nazare sau Mircea Abrudean premier, guvern minoritar sprijinit de PSD din Opoziție, potrivit surselor politice.
Luni seară, Ilie Bolojan a cerut președintelui Nicușor Dan să convoace noi consultări care ar trebui să conducă la identificarea unei soluții pentru formarea unui guvern susținut „într-o manieră transparentă”, inclusiv a unui guvern minoritar, dacă va fi cazul.
UDMR refuză să intre la guvernare și respinge actuala formulă politică, deoarece nu există o majoritate stabilă în Parlament. „Nu vedem cum s-ar putea construi o majoritate transparentă și stabilă în Parlament pentru sprijinul guvernului Veștea”, a transmis liderul deputaților UDMR, Csoma Botond.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis că nu au fost stabilite condițiile pentru ca UDMR să participe la negocierile de formare a guvernului Veștea. Acesta a adăugat că UDMR încă mai crede că partidele fostei coaliții trebuie să se așeze la masa negocierilor și să se pună de acord asupra unei soluții viabile bazate pe dialog politic deschis: un guvern majoritar sau un guvern minoritar susținut în condiții clare.