Cătălin Predoiu și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL. A fost cel mai longeviv ministru postdecembrist: 9 ani, 10 luni şi 13 zile, prim-ministru interimar de trei ori şi preşedinte PNL

Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, pe fondul tensiunilor legate de viitorul guvern condus de Adrian Veștea și al riscului ca tabăra acestuia să fie sancționată la congresul extraordinar al partidului ce ar urma să aibă loc duminică.
Andrei Ene
17 iun. 2026, 16:21
Cătălin Predoiu și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL. A fost cel mai longeviv ministru postdecembrist: 9 ani, 10 luni şi 13 zile, prim-ministru interimar de trei ori şi preşedinte PNL

Cătălin Predoiu și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL miercuri, semn că ar urma să facă parte din posibilul executiv condus de Adrian Veștea, documentul fiind depus miercuri la sediul partidului.

Potrivit surselor politice, actualul ministru interimar de Interne și al Justiției și vicepremier în guvernul Bolojan ar urma să preia funcția de ministru de Interne și în posibilul executiv condus de Veștea.

Duminică urmează să fie organizat un Congres Extraordinar al PNL, potrivit surselor politice, în care premierul desemnat Adrian Veștea ar risca să fie exclus din partid, alături de mai mulți liberali din tabăra sa.

Citește și : Ce plan are Bolojan. ”Ce se așteptau, să plece la Oradea cu coada între picioare?”

Cătălin Predoiu a spus în cadrul ședinței Biroului Politic al PNL că, „probabil, acesta va fi ultimul meu discurs în cadrul PNL”, ironizând un coleg care a cerut excluderea „puciștilor” din partid.

Cătălin Predoiu a fost primul lider liberal care, după căderea guvernului Bolojan, a cerut ca PNL să rămână la guvernare în Coaliție cu PSD și și-a reiterat această poziție în BPN-ul partidului. „PNL este un partid cu relevanţă strategică pentru România”, a susţinut Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.

„Este foarte multă emoţie în partid (…) PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită şi de a fugi de responsabilitatea guvernării, sau a cântări ce opţiuni are, şi să continue mai departe să-şi asume aceste responsabilităţi. Le vom discuta în partid”, a mai declarat Predoiu.

Citește și : Nicușor Dan nu i-a dat mandat lui Adrian Veștea să negocieze cu AUR pentru votarea noului executiv în Parlament (surse)

Cătălin Predoiu este prim-vicepreședinte al PNL din anul 2017. El a fost de trei ori premier interimar al României (2012, 2023, 2025), de trei ori ministru de Interne, de trei ori vicepremier, de trei ori ministru al Justiției, pe o perioadă totală de aproape șapte ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Lista de 6 jucători pe care Gigi Becali vrea să-i dea afară de la FCSB! Surpriza Ofri Arad! Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT