Gigi Becali a declarat, în emisiunea Cheia zilei de la România TV, că doar parlamentarii lipsiți de conștiință nu vor vota acest Executiv. Patronul FCSB este de părere că datoria aleșilor poporului este aceea de a asigura stabilitate în țară, iar în acest moment stabilitatea înseamnă un Guvern cu drepturi depline.
„Doar atât vă pot spune că Guvernul Veștea va trece. Nu vă pot spune toate detaliile pentru că nici n-am cum. Am discutat cu niște oameni și vă dați seama că nu sunt lucruri pe care le pot spune. Nu, nu am vorbit cu Murad, eu am vorbit cu alte persoane. Nu din AUR pentru că eu nu am treabă. Poate și din AUR, poate și de la alte partide. Deci nu pot să spun mai multe lucruri. Doar atât vă spun că, din discuțiile mele cu alți colegi parlamentari, senatori, deputați, sunt oameni din alte partide care vor vota. Adică și eu am fost, adică am întrebat, eu n-am niciun interes.
Normal că și eu o să votez. Eu i-am și promis președintelui Nicușor Dan că votez. N-am niciun interes politic. Care-i interesul parlamentarilor? Că văd că au interesul partidelor. Dacă te-a votat românul să fii deputat în Parlamentul României, păi votează odată un Guvern.
Vorbesc de interesul românilor să aibă un Guvern la ora asta. Că nu mai contează din ce partid faci parte, că e în opoziție, gata. La ora asta, țara are nevoie de Guvern, votați Guvern. Nu vă mai dați atunci patrioți, că vă uitați numai la interesele voastre și la interesele de partid.
Noi, la ora asta, avem un Guvern cu un prim-ministru care este demis de către Parlamentul României, de către popor, că nu este în reprezentarea poporului, care a lucrat numai împotriva statului român. El, de fapt, nu e PNL, e USR, deci este un partid satanist. Partidul ăsta, USR, este crescut și membrii nu sunt născuți. USR-ul satanist n-are nicio treabă cu poporul român ortodox„, a declarat Gigi Becali în emisiunea moderată de Niels Schnecker.