Manole (PSD) îi cere lui Ciucu, ”elefantul din cămara PNL”, să demisioneze. Liberalul spune că are ”enorm de mult de lucru la primărie”

Social-democratul Florin Manole îi cere lui Ciprian Ciucu, în contextul dosarului de corupție ce-l vizează pe edilul Capitalei, ”să aibă minima demnitate și să se retragă până când toate suspiciunile se risipesc”. Liberalul - al doilea om din PNL, după Ilie Bolojan - spune că acuzațiile la adresa lui ”pică prost”, pentru că are ”enorm de mult de lucru la primărie”.
Alina Costache
19 iun. 2026, 07:41
Manole (PSD) îi cere lui Ciucu, ”elefantul din cămara PNL”, să demisioneze. Liberalul spune că are ”enorm de mult de lucru la primărie”

Presiune uriașă pe primarul general Ciprian Ciucu, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar de corupție. PSD a cerut conducerii PNL să îi retragă imediat sprijinul politic edilului și să-l pe acesta suspende din toate funcțiile de partid, astfel încât liberalii să aplice șprincipiile de integritate cerute de-a lungul timpului de la celelalte partide politice.

În același context, fostul ministru social-democrat Florin Manole i s-a adresat direct lui Ciprian Ciucu, printr-o postare în care i-a cerut ”să aibă minima demnitate și să se retragă”.

”Să nu mai cerșească empatie, să aibă minima demnitate și să se retragă până când toate suspiciunile se risipesc. Dacă se risipesc…”, scrie, printre altele, social-democratul.

Postarea lui Manole se încheie cu o ironie: ”Congresul PNL se ține în București, ca să poată participa și candidatul aflat sub control judiciar?”.

”Suspectul Ciucu Ciprian, la data faptelor primar al sectorului 6, acum elefantul din cămara PNL
Ciucu Ciprian este de astăzi un penal în cea mai importantă funcție din București!
Fix tot atât cât au fost toți cei în situația lui, catalogați de el și de mulți liberali ca atare.
Și nu merită mai multă decență decât a avut el în discursul public, merită fix atâta prezumție de nevinovăție cât a considerat el necesar că merită și alții. Adică zero!
El, un intransigent susținător al becurilor aprinse, descoperă nuanțe doar în lumina girofarelor care îl privesc.
Nu i se aplică niciun strop de clemență, să își dea demisia, nu are dreptul nici măcar să candideze în partid.
Scrie suspectul Ciucu Ciprian că procesul îi va mânca timp și energie… Cât tupeu… Altora, nevinovați dovediți, le-au fost mâncați ani și familii și vieți când el venera DNA fără nuanțe.
Să nu mai cerșească empatie, să aibă minima demnitate și să se retragă până când toate suspiciunile se risipesc. Dacă se risipesc…
Suspectul Ciucu Ciprian nu va învăța nimic astăzi pentru că nu mintea i-a lipsit până acum, ci caracterul. A fost un susținător partizan al unor principii doar când îi conveneau.
Și da, suspect-sub-control-judiciar Ciucu Ciprian, e o tinichea și o porti în frunte fără să ai demnitatea demisiei. Și vrei să atârni tinicheaua asta și de PNL, nu ai pic de onoare și de decență. PNL trebuie să se reformeze și să se debaraseze de penalii din fruntea sa.
p.s. congresul PNL se ține în București ca să poată participa și candidatul aflat sub control judiciar?”, a scris, pe Facebook, Florin Manole.

Citește și EXCLUSIV Denise Rifai reacționează în mega-dosarul de mită al lui Ciprian Ciucu. Mărturia vedetei TV răstoarnă toată ancheta: „Nu am făcut niciun denunț” / Ciucu neagă că o cunoaște: „Nu știu cine e”

La finalul zilei în care a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) și pus sub control judiciar, Ciprian Ciucu a rezumat precizând, tot pe Facebook, că a fost încercat de uimire și frustare.

Edilul mai spune că acuzațiile ”pică prost”, pentru că el are ”enorm de mult de lucru la primărie”, însă speră să scape ”cât mai repede de această tinichea”.

”A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase.
Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de această tinichea.
În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce!
Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”, a postat Ciucu.

Citește și Dominic Fritz, mesaj de ultimă oră înaintea deciziei ÎCCJ în dosarul privind conflictul de interese: „Ce zi de coincidențe”

Articol susținut de PSD

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Ruptură totală Florin Tănase – Marius Baciu la FCSB!? „Ce relație să avem? Eu am soție”
Capital.ro
Ai rămas fără permisul de conducere? Ce trebuie să faci ca să îl recuperezi mai repede în 2026
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România