Veneția vrea să mărească taxa de intrare pentru turiștii de o zi, în timp ce Japonia crește drastic taxele de viză, pentru prima oară din 1978

Numeroase discuții au loc după ce taxa de intrare în Veneția ar putea crește. Totodată, și în Japonia crește taxa de viză.
Giorgiana Amarie
23 iun. 2026, 19:44
Veneția vrea să mărească taxa de intrare pentru turiștii de o zi, în timp ce Japonia crește drastic taxele de viză, pentru prima oară din 1978

Dezbateri aprinse au loc după o propunere privind creșterea semnificativă a taxei de intrare în Veneția pentru turiștii de o zi. Inițiativa a fost lansată de noul primar, Simone Venturini.

Dacă această taxă se situează în prezent între 5 și 10 euro (5,73-11,46 dolari), propunerea mea este să o majorăm la 30-50 de euro în anumite zile” a declarat edilul italian, potrivit cotidianului Corriere della Sera.

Simone Venturini, un politician de centru-dreapta, a ieșit victorios în alegerile locale de la sfârșitul lunii mai, succedându-i lui Luigi Brugnaro, care a ocupat funcția de primar al orașului Veneția timp de un deceniu.

Citește și: STUDIU: Care este cel mai romantic oraș din Europa. Nu este Paris și nici Veneția

Primarul Veneției a vorbit despre majorarea taxei de intrare încă din campania electorală. Cu toate acestea, el nu are competența necesară pentru a mări taxa.

Din acest an, Veneția percepe de la vizitatorii de scurtă durată o taxă de 10 euro pentru un bilet de intrare valabil pentru un total de 60 de zile până la sfârșitul lunii iulie, chiar dacă aceștia petrec doar câteva ore pe străzile din jurul Pieței San Marco și în proximitatea Podului Rialto.

Cei care își rezervă biletul cu cel puțin trei zile în avans plătesc doar 5 euro. Scopul măsurii este acela de a reduce turismul în masă. Totuși, criticii susțin că actuala taxă de intrare nu are un efect semnificativ asupra celor care își doresc să vadă Veneția.

Japonia crește taxele de viză

Veneția nu este singura care introduce taxe. Recent, guvernul nipon a decis să mărească taxa de viză cu o singură intrare, inclusiv vizele turistice, de la 3.000 la 15.000 de yeni (adică de la 16 la 81 de euro). Aceasta reprezintă o creştere de 400%, prima astfel de creştere din 1978.

Cât despre vizele cu intrări multiple, care permit vizitatorilor să intre în Japonia de mai multe ori într-o perioadă specificată, prețul va crește de la 6.000 la 30.000 de yeni (de la 32 la 162 de euro), o creştere care este tot de 400%.

Ministrul Afacerilor Externe nipon, Toshimitsu Motegi, a menționat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri că Guvernul nu se aşteaptă ca această măsură, care reflectă creşterea preţurilor în arhipelag, „să aibă un impact imediat asupra turismului”.

Decizia nu afectează ţările incluse în programul de scutire de viză al Japoniei, cum ar fi Spania şi douăzeci de naţiuni de pe continentul american, între care Argentina, Brazilia, Chile, Costa Rica, Republica Dominicană, El Salvador, Guatemala, Honduras, Panama, Paraguay, Peru, Mexic şi Uruguay.

Noile tarife, care se vor aplica cererilor depuse de la 1 iulie, urmăresc să se apropie de ratele de eliberare a vizelor aplicate de restul ţărilor G7.

Citește și: Poți cumpăra o casă cu doar 4.000 de euro în Japonia, indiferent de ce naționalitate ai. În unele zone, locuințele sunt oferite gratuit