Alertă de la BNR despre banii românilor: „Modelul Grecia e aproape! Ei s-au prăbușit la 250% din PIB datorie, noi picăm la 65%”

Avertisment dur de la Banca Națională a României (BNR). Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu, avertizează că marea problemă a României este deficitul bugetar. Acesta susține că plătim deja dobânzi mai mari decât Franța, deși ca procent din PIB datoria publică este la jumătate, și că reducerea deficitului ar trebui să fie principalul nostru obiectiv. În caz contrar, potrivit lui Rădulescu, modelul Greciei, care a suferit o aterizare forțată dureroasă, nu este deloc departe.
Filip Stan
24 iun. 2026, 14:39
Alertă de la BNR despre banii românilor: „Modelul Grecia e aproape! Ei s-au prăbușit la 250% din PIB datorie, noi picăm la 65%”

În opinia lui Eugen Rădulescu (BNR), dacă Grecia s-a prăbușit când avea o datorie publică de 250% din Produsul Intern Brut (PIB), România riscă să travereseze aceeași situație la 65% din PIB, având în vedere dobânzile foarte mari la care ne împrumutăm. La ora actuală, țara noastră a ajuns la o datorie publică de 60% din PIB, coroborată cu un deficit bugetar de peste 7%, de peste două ori mai mare decât nivelul impus în UE.

„În 2006, aveam o datorie publică de 11-12%. Acum am ajuns la 60% din PIB. Nu am făcut nimic cu banii. Au fost bani aruncați pe fereastră. Deficitul bugetar este elefantul din cameră. Cu el trebuie să ne liptăm în primul rând”, a spus consilierul guvernatorului BNR, prezent la Conferința NewMoney.Talks: „Punctul de Inflexiune”, notează Economica.net.

Potrivit lui Eugen Rădulescu, consumul peste nivelul producției a avut un efect pozitiv, pentru că am recuperat declajalele față de UE în privința nivelului de trai, însă ulterior această evoluție a avut un efect profund negativ. Rădulescu crede că trebuia de mult să „schimbăm macazul” și să revenim la o formulă de creștere bazată pe un consum mai mic decât producția.

Citește și Prețurile cazărilor la Costinești au explodat cu câteva zile înainte să înceapă festivalul Beach, Please! Cea mai scumpă cazare ajunge la peste 5.000 de euro pentru patru nopți

„Societatea a decis să consume mai mult decât produce și asta s-a întâmplat. O vreme, lucrul acesta a fost bun. În 2006 eram la 39% din PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare din UE. Acum suntem la 78%. Nicio altă țară nu a mai făcut un salt atât de amplu. Un salt mare a făcut Polonia, iar acum este undeva în ceruri, față de unde suntem noi. O vreme, aceste politici au fost suportabile și benefice. Dar au fost benefice cât timp am avut modificări legislative care au permis o societatea mai inclusivă.

Am trecut deja de momentul când trebuia să schimbăm aceste politici. Avem cheltuieli cu dobânzile mai mult decât cele cu educația. Noi, cu 60% datorie publică plătim dobânzi mai mari decât Franța, care are 120% din PIB. Când în 2023 îți propui 5% deficit bugetar, de la 7% din PIB și tu crești cu două procente, ți-ai ruinat posibilitatea de a te împrumuta în condiții decente.”, a afirmat oficialul BNR.

Consilierul lui Mugur Isărescu este de părere că am ajuns să avem doar două opțiuni, ambele dureroase, dintre care una ar fi catastrofală.

„Reducerea deficitului public trebuie să fie ținta principală. Pentru că ori o facem treptat, ori modelul Grecia. Noi ajungem acolo la 65% din PIB, față de Grecia la 250% din PIB, dacă nu privim lucrurile cu realism. Comportamentul politicienilor arată lipsă de înțelegere. Ne împrumutăm din ce în ce mai greu. Ne împrumutăm la dobânzi foarte mari. Avem deficit mare și nu părem că vrem să îl scădem și avem incertitudini politice care pot duce spre extremism, iara aceste lucruri ni le spun agențiile de rating pe față”, a evidențiat Eugen Rădulescu.

După criza financiară din 2008-2009, Grecia a ajuns în situația dezastruoasă de a nu își mai putea plăti datoriile externe. Grecia era una dintre statele cu cele mai mari facilități acordate bugetarilor și pensionarilor, inclusiv al 13-le și chiar al 14-lea salariu.

Vezi și Băncile îți pot bloca cardul oricând! Câte plăți ai voie să faci, de fapt, într-o singură zi

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mergi la Brighton – Universitatea Craiova? Ce trebuie să știi despre intrarea în Anglia și cât te costă
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT