Alertă cod roșu de caniculă în România. Temperaturile resimțite depășesc 40 de grade. Noaptea va fi tropicală

Vreme extremă în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis alertă cod roșu, portocaliu și galben de caniculă pentru următoarele zile.
Alina Andrei
26 iun. 2026, 10:10
Alertă cod roșu de caniculă în România. Temperaturile resimțite depășesc 40 de grade. Noaptea va fi tropicală

Alerte de caniculă în România. În intervalul 26 iunie, ora 10 – 30 iunie, ora 21, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în vestul, nord-vestul și în centrul țării, iar de duminică (28 iunie) și în restul zonelor. Va fi caniculă vineri (26 iunie) îndeosebi în vest și nord-vest, sâmbătă (27 iunie) și în centru și local în sud, iar de duminică (28 iunie) în toată țara. Disconfortul termic va continua să se accentueze, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie, apoi și în cele de deal. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce se vor situa în general între 18 și 25 de grade.

Valul de căldură intens va persista și în primele zile ale lunii iulie, anunță ANM.

 

Avertizare meteo COD GALBEN

Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic
Zone afectate: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei

Vineri (26 iunie) valul de căldură se va extinde în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul Banatului precum și în sudul și estul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal. Temperaturile minime se vor situa în general între 16 și 21 de grade.

Citește și: Meteorologii anunță o luna iulie fierbinte. cu multe zile cu caniculă. Prognoza meteo ANM pentru 29 iunie – 27 iulie

 

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 10– 27 iunie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat

Zone afectate: Crișana, Maramureș, nordul Banatului, nordul, vestul și centrul Transilvaniei

În Crișana, Maramureș, nordul Banatului, precum și în nordul, vestul și centrul Transilvaniei valul de căldură se va intensifica vor fi temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și local caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 23 de grade.

Citește și: Prognoza meteo. Cupolă de foc, până la 37°C la umbră și atmosferă sufocantă. Furtunile apar spre seară

 

AVERTIZARE METEO COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 iunie, ora 10 – 28 iunie, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic
Zone afectate: Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova

Sâmbătă (27 iunie) valul de căldură va persista, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal. Temperaturile minime se vor situa în general între 17 și 20 de grade.

 

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 27 iunie, ora 10– 28 iunie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat

Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania

În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 iunie, ora 10 – 29 iunie, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic
Zone afectate: Dobrogea și sud-estul Munteniei

Duminică (28 iunie) valul de căldură va persista, iar în Dobrogea și în sud-estul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor încadra între 19 și 21 de grade, mai ridicate spre 23… 24 de grade, pe litoral și în Delta Dunării.

 

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 28 iunie, ora 10– 29 iunie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură intens, caniculă și disconfort termic accentuat

Zone afectate: Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei

În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei valul de căldură intens va persista, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

 

COD ROȘU

Interval de valabilitate: 28 iunie, ora 10– 29 iunie, ora 10

Fenomene vizate: temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat

Zone afectate: Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei

În Crișana, Maramureș, Transilvania și în nordul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, mai ridicate în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei spre 39…40 de grade.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade.

Alertă cod roșu de caniculă în România. Temperaturile resimțite depășesc 40 de grade. Noaptea va fi tropicală

 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 12 – 26 iunie, ora 21
Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic
Zone afectate: conform textului și hărții

Vineri (26 iunie) valul de căldură se va extinde în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul Banatului și local în Transilvania se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 12– 26 iunie, ora 21
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat
Zone afectate: județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Mureș

În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Mureș vor fi temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și local caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.

ANM-Avertizare-generala-T0-260626100432

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum ar fi încercat idolul fotbalului din Ucraina să obțină cetățenia română. Acesta se apără: ”Am una singură”
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Vehement împotriva gestului lui Gigi Becali: ”Avea un cap în gură în secunda următoare, nu mai avea nici dinți, nici ochelari!”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?