Te sufoci de cald? Stai să vezi ce vine! Șefa ANM: ”Temperaturile pentru un final de iunie se apropie de recordurile absolute ale acestei luni”. Când se va răci vremea

Temperaturile de la finalul lui iunie se vor apropia de recordurile absolute ale acestei luni! Avertismentul este transmis de directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, care a spus și când ar urma să se răcească vremea.
Alina Costache
27 iun. 2026, 18:30
Te sufoci de cald? Stai să vezi ce vine! Șefa ANM: ”Temperaturile pentru un final de iunie se apropie de recordurile absolute ale acestei luni”. Când se va răci vremea

Canicula va atinge cote aproape insuportabile în zilele următoare, când temperaturile se vor apropia de recordurile absolute ale lunii iunie! O spune directorul ANM, Elena Mateescu.

”De mâine (duminică – n.r.), temperaturile vor fi în creștere. Codul roșu vizează în mod deosebit Crișana, Maramureș, Transilvania, în nordul Moldovei, acolo unde maximele se vor apropia, mai ales în aceste regiuni, de 39-40°C.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală va putea deși pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale. Și nopțile vor fi cu valori de temperaturi minime mai mari, între 17 până la 25°C. Practic, temperaturile pentru un final de lună iunie se apropie de recordurile absolute ale acestei luni, mai ales în regiunile centrale și nordice ale țării”, avertizează șefa ANM.

Citește și Cod roșu de caniculă extins în aproape toată ţara. Doar 6 judeţe mai rămân sub cod portocaliu. România se topeşte la 41 de grade

Tot Elena Mateescu spune că temperatura resimțită de corpul uman în zilele următoare ”cu siguranță va putea depăși 40-45 de grade Celsius”.

”Temperatura resimțită de corpul uman cu siguranță va putea depăși 40-45 de grade Celsius. Menționăm faptul că aceste valori estimate de modele și care fac obiectul ariei avertizate de cod roșu, se vor înregistra la o umbră, context în care, cu siguranță, pe un fond de umezeală destul de ridicat, vom resimți, așa cum spuneam, valori cu mult peste ceea ce vom măsura.

Aș menționa temperatura maximă absolută înregistrată în luna iunie, în România, de 42°C la ora Oravița în data de 29 iunie 1938, iar în Capitală maxima absolută a lunii iunie 40,3 de grade, în data de 20 iunie 1918. Iată că este posibil ca mai ales duminică, luni și marți să atingem vârful acestui episod la foarte multe stații să ne apropiem de recordurile absolute ale unui final de lună iunie în țara noastră”, a spus directorul ANM.

Elena Mateescu a precizat și când ar urma să se răcească zona și în ce zone s-ar putea întâmpla asta.

”Luni, marți și miercuri, (…) cod roșu în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, inclusiv în Capitală. Deci codul roșu a fost în extindere atât ca durată, cât și ca arie, deoarece temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta 35 -41 de grade. De asemenea, ecartul minimelor în următoarele nopți 17-25 de grade.

Trebuie să luăm în considerare că după această masă de aer foarte caldă, care a abordat și zona țării noastre, începând din seara zilei de marți, deja fenomenele de instabilitate vor fi în creștere, mai ales în zonele de deal și de munte, având în vedere că este posibil să consemnăm o scădere semnificativă a regimului de temperaturi, la cel mult 31 -32 de grade”, a spus, la digi24, directorul ANM.

Citește și EXCLUSIV Canicula extremă lovește România. Mircea Duțu explică fenomenul care a sufocat Europa și ce ne așteaptă în prima jumătate a lunii iulie: „Trebuie să fim atenți, a luat o amploare continentală”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România