Accident cu șase victime în Teleorman. Printre răniți sunt și doi copii

Un accident grav a avut loc duminică seară, în județul Teleorman. Șase persoane, printre care și doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două mașini.
Loredana Brumă
29 iun. 2026, 07:41
Accident cu șase victime în Teleorman. Printre răniți sunt și doi copii

Accident cu șase victime în Teleorman. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe SAJ.

Accident grav în Teleorman. Șase persoane au fost rănite

Accidentul s-a petrecut pe E70, la ieşire din localitatea Prundu, din judeţul Teleorman. În urma impactului puternic dintre două mașini, șase persoane, printre care doi copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, au ajuns la spital.

Potrivit primelor informații, o femeie cu un traumatism cranio-cerebral, inconştientă, a fost stabilizată de medicul echipajului SAJ şi transportată la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Citește și Accident grav pe A1, în județul Argeș. Un microbuz plin cu călători a fost implicat, mai multe persoane au fost rănite

Cei doi copii au suferit traumatisme toracice şi la nivelul feţei şi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Tatăl copiilor, un bărbat de 44 de ani, a fost găsit conștient și cooperant, cu un traumatism la torace. Acesta a fost transportat de SMURD la Spitalul Judeţean din Alexandria.

Doi tineri, de 21 şi 18 ani, au fost transportaţi la UPU Alexandria.

„Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor PSI, iar autorităţile competente au preluat cazul pentru cercetări”, precizează ISU Teleorman, potrivit News. 

Citește și Accident grav în Neamț provocat de un șofer de 18 ani. Opt persoane au fost rănite

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Energie gratuită pentru români. Mii de clienți PPC au beneficiat de facturi reduse și prețuri mai mici în orele de vârf
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?